Elvetienii au aprobat duminica, prin referendum, cele mai stricte reguli din lume pentru remunerarea sefilor de companii, iar directorii care le incalca pot fi condamnati la inchisoare.

Participantii la referendum au votat in proportie de 68% ca actionarilor companiilor listate sa aiba dreptul de a bloca pachetele salariale ale conducerii, precum si plata unor sume mari la instalarea sau plecarea managerilor.

Daca managerii nu vor respecta aceste reguli vor risca pedepse cu inchisoarea de pana la trei ani.

Votul reflecta nemultumirea tot mai mare provocata de bonusurile si salariile excesive, avand in vedere ca directorii executivi si presedintii de companii sunt printre cei mai bine platiti din lume.

Nemultumirea publica a fost amplificata si de un scandal recent, provocat de o prima de plecare de 72 de milioane de franci elvetieni (76 milioane dolari) acordata presedintelui grupului farmaceutic Novartis, la care acesta a renuntat ulterior. Astfel, referendumul de duminica a avut una dintre cele mai mari rate de aprobare din istoria Elvetiei, scrie MEDIAFAX.

Retail jobs

Propunerile de la referendum, promovate si sustinute in ultimii patru ani de Thomas Minder, politician si om de afaceri din nordul Elvetiei, au polarizat populatia tarii, care de mult timp este un bastion al remuneratiilor mari.

Alte grupuri pro-business, precum Economiesuisse, au avertizat ca un rezultat pozitiv al referendumului va afecta competitivitatea Elvetiei, fiind posibil ca unele companii multinationale sa isi transfere activitatile in alte tari.

Justin Szwaja, director la Ernst & Young in Geneva, considera aceste temeri nejustificate.

"Tara va ramane probabil la fel de atractiva, avand in vedere resursele, personalul calificat si pozitia in centrul Europei", a spus el.

De asemenea, propunerile nu ar trebui sa fie o problema pentru companiile performante, unde directorii vor putea astepta in continuare remuneratii corespunzatoare performantelor si rezultatelor obtinute, considera Szwaja, care nu anticipeaza un exod al talentelor in afara Elvetiei.

Citeste si:
Ciolacu: Rusia încalcă prin mişcările sale violente toate regulile...
Ciolacu: Rusia încalcă prin...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.