Toyota, cel mai mare producator auto la nivel global, anticipeaza un profit record de aproape 19 miliarde de dolari pentru anul fiscal care se va incheia la 31 martie, dublu fata de nivelul din anul anterior, datorita deprecierii yenului, care sprijina exporturile de produse japoneze.

In ultimele trei luni ale anului trecut, al treilea trimestru al anului fiscal, profitul net al Toyota a crescut de aproximativ 5 ori, la 5,2 miliarde de dolari.

Potrivit MEDIAFAX, Toyota s-a mentinut anul trecut pe prima pozitie in topul celor mai mari producatori auto dupa volumul vanzarilor, devansand pentru cel de-al doilea an consecutiv rivalii de la Volkswagen si General Motors.

Analistii estimeaza ca profitul inregistrat de grupul japonez in 2013 este echivalent cu castigurile combinate ale General Motors si Volkswagen, potrivit Bloomberg.

Yenul s-a depreciat cu 18% fata de dolar anul trecut, in avantajul exportatorilor japonezi, in urma planului de relansare economica implementat de premierul Shinzo Abe.

Actiunile Toyota au inchis marti in coborare cu 5,7% pe bursa de la Tokyo, pietele asiatice inregistrand scaderi la scara larga pe fondul retragerilor de capital declansate de decizia Rezervei Federale a SUA de a reduce injectiile de lichiditate si de temerile investitorilor privind incetinirea cresterii economice globale. Toyota a pierdut 14% din valoare de la inceputul acestui an, in linie cu declinul indicelui Nikkei 225.

Compania anticipeaza venituri de peste 240 miliarde de dolari pentru anul fiscal care se va incheia la 31 martie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.