Produsul intern brut (PIB) a crescut in trimestrul patru de anul trecut cu 1,1%, in termeni reali, fata de trimestrul precedent, avansul pe intregul an fiind de 3,8%, a anuntat vineri Institutul National de Statistica.

Estimarile anterioare indicau o crestere de 3,7% a PIB in 2015.

Fata de acelasi trimestru din anul 2014, PIB-ul a inregistrat o crestere cu 3,8% atat pe seria bruta cat si pe seria ajustata sezonier. Seria ajustata sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculata ca urmare a revizuirii estimarilor pentru anul 2015, nefiind inregistrate modificari semnificative, se arata intr-un comunicat al INS.

In functie de datele ajustate sezonier, PIB estimat pentru trimestrul IV a fost de 181,54 miliarde lei preturi curente, in crestere, in termeni reali, cu 1,1% fata de trimestrul III 2015 si cu 3,8% fata de trimestrul IV 2014.
Produsul intern brut estimat pentru anul 2015 a fost de 712,832 miliarde lei preturi curente, in crestere – in termeni reali – cu 3,8% fata de 2014.

Volumul valorii adaugate brute totale nu s-a modificat anul trecut, fiind insa inregistrate modificari pe unele ramuri de activitate, respectiv administratie publica si aparare, asigurari sociale din sistemul public, invatamant, sanatate si asistenta sociala (+0,2 puncte procentuale); informatii si comunicatii (+0,1 puncte procentuale); activitati de spectacole, culturale si recreative; reparatii de produse de uz casnic si alte servicii (-0,1 puncte procentuale).

Volumul impozitelor nete pe produs s-a diminuat cu 0,1 puncte procentuale. Pe categorii de resurse, agricultura a avut o contributie de 4,2% la formarea PIB anul trecut, industria de 23,2%, constructiile 7,4%, comertul cu ridicata si cu amanuntul, transport, hoteluri si repararea autovehiculelor 15,8%, tranzactiile imobiliare 8%. Din punctul de vedere al utilizarii PIB, modificari ale contributiei la cresterea PIB in anul 2015, intre cele doua estimari, au inregistrat consumul final individual efectiv al gospodariilor populatiei, de la +3,9% la +4%, formarea bruta de capital fix, de la +1,8% la +2,1%, importul de bunuri si servicii, de la +3,5% la +3,8% si exportul de bunuri si servicii de la +1,9% la +2,3%, relateaza MEDIAFAX.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.