Pentru cei care au tinut pasul cu review-urile scrise de mine pe 9AM.ro nu este niciun secret ca imi plac masinile construite in jurul ideii ca soferul are in permanenta controlul, asadar are si optiunea de a se ”distra” putin cand isi doreste acest lucru. Contrar acestei ”generalitati”, sa-i spunem asa, eu mi-am dorit de foarte mult timp sa pun mana pe un V dotat cum trebuie, insa nu exagerat. A durat un pic, ce-i drept, insa, iata, astazi am ocazia sa va spun totul despre o dubita facuta pe gustul celor care vor ce e mai bun in materie de transport pentru familie, prieteni. La urma urmei, veti observa ca masina asta este suficient de versatila, incat sa o puteti folosi si pentru un tur de capitale europene fara sa aveti nevoie de cazare. Acum depinde cat veti rezista fara sa faceti un dus fierbinte...

Mercedes-Benz Clasa V. Prima data cand ne-am vazut

L-am vazut rar pe strada si de mai multe ori pe la intrarile unor aeroporturi, dar nu mi-a prezentat niciodata un interes crescut. Am avut impresia ca este doar o dubita mai bine dotata si... cam atat. Ei bine, asta a tinut pana la lansarea noului clasa A in Romania. Cei de la Mercedes-Benz Romania au aranjat transportul spre locul de intalnire cu un V negru si momentul in care am deschis portiera m-a intampinat un miros atat de placut si materiale atat de placute la atingere, incat as fi ramas in masina pentru totdeauna, daca era posibil. In momentul acela m-am hotarat ca trebuie sa impart si cu voi experienta acestei masini, asa ca am luat-o la test.
N-am vrut sa imi pacalesc propriul simtamant de jurnalist auto, asa ca mi-am stabilit un traseu lung si un pic intortocheat pentru a putea sa revin cu un feedback potrivit si elaborat din care sa pot prezenta cateva concluzii clare si obiective.


Mercedes-Benz Clasa V. Am si plecat din Bucuresti

Eu am inteles un lucru de la bun inceput. E pacat sa tii masina asta pentru doar 2 sau trei persoane. Ea e gandita sa duca la destinatie 7 oameni, cu tot cu bagaje intr-o atmosfera care sa nu le afecteze in niciun fel starea de spirit ci, dimpotriva, ar putea chiar sa o imbunatateasca.

Va inteleg daca imi spuneti ca exagerez un pic. La urma urmei, e doar o dubita sau monovolum (pentru fixisti), nu? Ce poate fi asa special la ea? Ei bine, poate nu pot spune ca are ceva special, insa Clasa V a fost construit cu cap, iar asta se vede si in pretul pe care il are in echiparea de baza: 35.912 euro.

Dupa cum deja v-am spus, am si fugit din Bucuresti. Directia a fost stabilita: Suceava. Stiam ca frumoasa Bucovina cu drumurile ei pline de traditii, istorie si oameni frumosi va fi primitoare si voi avea ocazia sa pun totul in perspectiva.

M-am asezat confortabil la volan, iar pozitia inalta de condus mi-a placut din start. Trebuie, totusi, sa precizez ca masina de test a fost in varianta Long. Daca nu ma inseala memoria, are peste 5,1 metri in lungime. Clasa V in aceasta echipare tinde, la prima impresie, sa-ti creeze impresia ca s-ar putea sa ai probleme cu incadrarea prin zona urbana, insa eu am reusit sa o inghesuiesc printre stradutele dintre blocurile cartierului Tei din Bucuresti, asadar nu va puteti face nicio problema privind manevrele mai delicate pe care ar trebui sa le faceti cu masina aceasta. Senzorii de parcare si camera 360 ajuta destul de mult, oricum. E optiune, cred eu, de neratat.

Revenind, mi-am aranjat oglinzile si eram gata de plecare. M-am gandit ca voi face linistit cel putin 7-8 ore, mai ales c-am ales sa plec pe timp de zi. Eram un pic descurajat de faptul ca voi ajunge sleit de puteri la destinatie, insa drumul a fost atat de placut, incat parca s-a scurtat. De ajutor a fost si motorul de 2 litri diesel V250d AMG care produce 190 de CP. A parut, pe alocuri, c-ar fi vrut mai multi cai-putere, insa cei 190 munceau constant la maximum fara sa emita vreo pretentie, daca aveai nevoie de ei. Alt avantaj a fost directia usoara si precisa care iti crea senzatia ca esti intr-un model E, mai degraba.

Un aspect cu care m-am obisnuit destul de tarziu este reprezentat de frane. Prima impresie a fost ca s-ar putea sa existe o problema de care cei de la MBRO nu au aflat, insa pe parcurs mi-am raspuns singur la aceasta ingrijorare inutila. Frana actioneaza cam dupa ce apesi deja pe jumatate din cursa ei, dar si asta are rationamentul ei: nu esti intr-un sedan furios, ci intr-o masina care poate duce 7 persoane care isi pot pune sau nu centura si n-are rost sa ai la dispozitie o frana care sa te bruscheze din primii 2 cm de apasare. La urma urmei, Clasa V incearca sa isi mentina un stil clasic Mercedes-Benz de condus, nu? Asadar, daca te tenteaza sa iti iei acest model, nu uita sa te obisnuiesti cu franele!

Pentru mine a fost o placere sa-mi duc pasagerii in siguranta din Suceava-n Maramures si-apoi pana-n Bucuresti.

Mercedes-Benz Clasa V. Exterior si interior, va rog

Nu poti spune foarte multe despre Clasa V la exterior, in afara de faptul ca este clar un upgrade major fata de Vito si, imi asum asta, cred ca este cel mai elegant monovolum pe care il avem disponibil in Romania.

Lucrurile se schimba atunci cand pasesti in interiorul Clasei V. Stii imediat ca vorbim de o marca premium care stie sa-si rasfete clientii cu ce e mai bun, iar asta se vede in materiale, in imbinari si in aranjarea din habitaclu care ar multumi orice exigent. Intr-acelasi timp sunt perfect constient de faptul ca se poate mult, mult mai bine, insa asta ar insemna o crestere a costului considerabila. Cine-si ia V, nu vrea S, corect? Asa ca de ce sa faci un V care sa coste cat un S, corect? Corect.

Avantajul Clasei V este reprezentat de momentul in care pasesti in spate. Masina testata a fost configurata astfel: 2 locuri in fata, 2 locuri in mijloc, 3 locuri in spate. Se poate, desigur, alege bancheta si pentru randul din mijloc, insa nu as recomanda o astfel decizie. Cele doua scaune pot fi intoarse cu fata inspre bancheta din spate, iar cu ajutorul unui ”dulapior” ce se afla intre scaune se poate face o adevarata masa pentru 4-5 persoane sau, de ce nu, un loc de unde se poate munci cu usurinta la un proiect de grup care are un deadline rapid. Pentru a muta scaunele iti va trebui un pic de rabdare si putere. Sunt destul de grele si e important sa te asiguri ca le-ai prins bine la locul lor.

De departe, insa, cel mai tare lucru pe care l-am intalnit a fost frigiderul din cotiera aflata intre scaunele din fata. Si, atentie, am descoperit-o din greseala! Inainte sa ma judecati, cei care au mai citit materialele mele stiu ca nu imi place sa mi se spuna prea multe detalii despre masina, atunci cand iau un model nou la test. Gasirea acestui frigider a fost chiar un moment de bucurie! Afara era extrem de cald si noi aveam cateva sticle de apa uitate-n buzunarele usilor, iar dupa ce le-am pus la rece... N-a durat 20 de minute si deja imparteam apa prin masina pasagerilor insetati.

Mai mult, observ dupa ce ajung in Bucovina ca avem si suporturi de pahare racite si incalzite iluminate corespunzator care si functionau cum trebuie! Pare ca ma entuziasmam pentru chestii banale, insa astfel de lucruri aduc un plus urias de confort la drumuri lungi cu multi pasageri in masina, mai ales ca noi aveam si catelul familiei cu noi care e un insetat mai mare ca noi.

Da, scaunele ventilate pentru pasagerii fata au fost extrem de utile. N-am gasit pe nicaieri o parcare acoperita, asa ca am reusit sa evit cu brio un scaun fierbinte si neprimitor. Trebuie sa mentionez aici si faptul ca aerul conditionat functioneaza excelent in tot habitaclul Clasei V. Cei din spate si-l pot ajusta dupa propria dorinta, asadar nimeni nu s-a plans de caldura.

Nu vreau sa va plictisesc cu multele sisteme de siguranta care pot fi gasite pe Clasa V, insa vreau sa amintesc doar unul: hill start assist. Daca ati intalnit pana acum vreo persoana care pleaca cu emotie din panta si cu o masina care are cutie automata, atunci cu V n-ar mai avea niciun motiv sa-i fie frica.

Mercedes-Benz Clasa V. Concluzii

Consumul e un aspect important atunci cand vorbim despre orice masina, din punctul meu de vedere. Avand in vedere ca vorbim de o masina cu motor diesel, e de aspteptat sa nu consume mult. Ei bine, dupa 1544 de km computerul de bord afisa un consum de 6,8L/100 km. Avand in vedere traseul Bucuresti – Suceava – Maramures – Bucuresti, eu cred ca este o valoare foarte buna.

Nu am multe lucruri de reprosat acestei masini. Isi atinge scopul cu brio. Poate ca pretul este un pic cam mare, insa stii pentru ce platesti. Singurul lucru care ar putea fi considerat un minus este ca nu am avut scaune cu masaj pentru pasagerii fata. Bine, poate ar fi fost mult mai bine sa fi avut Burmester 3D Surround, dar sistemul de sunet prezent in Clasa V testata a fost multumitor.

De mentionat este ca la intoarcere spre Capitala am facut pana in Buzau, iar cei de la Mercedes-Benz Romania au fost extrem de prompti in a rezolva situatia. Au trimis un echipaj de la un service autorizat, iar in mai putin de o ora am fost deja inapoi pe drum.

Per total, eu sunt multumit de ce ofera Clasa V si chiar m-am gandit la ideea de a o lua pentru mine, insa, pana la a fi un familist convins... Mai am de explorat si de cheltuit banii pe roti noi. M-am intalnit cu un prieten in Falticeni care are deja o familie numeroasa si mi-a spus ca-l tenteaza sa-si schimbe Range Rover-ul cu Clasa V. Asadar, nu ezitati sa mergeti la un test pentru a descoperi aceasta masina!

Ce stiu ca lipseste din tara noastra si ar fi un autombil excelent pentru cei care iubesc natura si exploratul este Clasa V Marco Polo. Sper, insa, ca va veni la un moment dat si in Romania.

mercedes benz marco polo
(Foto: Mercedes-Benz Clasa V Marco Polo)

UPDATE 17 septembrie, ora 21:02
Mercedes-Benz Romania au citit acest material si, din fericire, m-au corectat. Marco Polo exista la vanzare in Romania. Pe site-ul MBRO, la sectiunea Monovolume, pot fi gasite informatii suplimentare despre Clasa V Marco Polo. Este o veste excelenta la care eu nu m-am gandit c-ar fi posibila acum. De-abia astept sa prind momentul in care va voi povesti si despre Clasa V Marco Polo!

Va multumesc ca ati citit acest material!

Pe curand!