Averile combinate ale celor mai bogați ruși s-au diminuat cu 32 de miliarde de dolari în acest an, din cauza crizei din Ucraina. Escaladarea conflictului ar urma să le scadă și mai mult patrimoniul, transmite Bloomberg.
Cei mai bogați ruși au pierdut 32 de miliarde de dolari ca urmare a crizei din Ucraina. Conflictul le-a putea diminua și mai mult averile
Președintele SUA, Joe Biden, a declanșat, marți, o serie de sancțiuni care vizează vânzarea de obligațiuni suverane rusești peste hotare precum și elitele Rusiei. Șeful de stat a anunțat, de asemenea, că va trimite un număr suplimentar de militari americani în țările baltice.
Conform Bloomberg Billionaires Index, o listă a celor mai bogați 500 de oameni de pe planetă, locul unu este ocupat de Gennady Timchenko, a cărui avere a scăzut considerabil, în condițiile în care aproape o treime din capitalull său a dispărut în acest an.
Afaceristul de 69 de ani, fiu al unui ofițer sovietic care a devenit prieten cu Vladimir Putin în anii 1990, deține acum o avere de aproape 16 miliarde de dolari. O mare parte din aceasta provine de pe urma unei participații la producătorul rus de gaze naturale Novatek.
Leonig Mikhelson, un alt acționar puternic de la Novatek, a simțit și el efectele crizei din Ucraina, averea sa scăzând cu 6,2 miliarde de dolari în acest an. Mulți bani a pierdut și Vagit Alekperov, liderul grupului petrolier Lukoil, în jur de 3,5 miliarde de dolari, în contextul în care acțiunile Lukoil s-au diminuat cu aproximativ 17%.
Potrivit sursei menționate, în prezent, cei 23 de miliardari ruși au o avere combinată de 343 miliarde de dolari, în scădere comparativ cu 375 miliarde de dolari cât era la sfârșitul anului 2021.
Piețele finanaciare s-au dus în jos după ce Putin a ordonat armatei ruse „să mențină pacea”
Piețele financiare au înregistrat scăderi în ultimele zile, după ce liderul de la Kremlin a ordonat, luni seară, armatei ruse „să mențină pacea” în teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina, cărora le-a recunoscut independența.
Descoperă trenul care va lega Ucraina de România printr-o rută...
Unul dintre efectele deciziei președintelui rus a venit rapid, din Germania, care a suspendat procesul de autorizare a gazoductului Nord Stream 2. Și în Marea Britanie a avut ecou.
Țara suverană a impus sancțiuni asupra a cinci din băncile rusești și a trei dintre cei mai înstăriți afaceriști din Rusia, între care Gennady Timchenko, Boris Rotenberg și nepotul său, Igor, ale căror familii și-au construit averea prin firma Stroygazmontazh, specializată în construcţia de gazoducute.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro