Vremea va fi, in general, caniculara la nivelul intregii tari, iar precipitatiile in general reduse cantitativ, reiese din prognoza Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), publicata luni si valabila pentru perioada 19 august - 1 septembrie.

In Banat, in primele zile, vremea va fi calduroasa, local caniculara pe 20 si 21 august, cand media temperaturilor maxime se va situa in jurul a 35 de grade, apoi aceasta va scadea usor si treptat, pana pe 28 august, spre 29 de grade. Spre sfarsitul celei de-a doua saptamani de prognoza mediile maximelor diurne vor caracteriza o vreme calda si vor oscila usor, intre 29 si 31 de grade. In prima saptamana, media minimelor termice va fi de 17 - 18 grade. Ulterior, minimele termice vor scadea usor si treptat, urmand ca media lor sa se situeze in jurul a 15 grade. Ploi, in general slabe, vor fi posibile in intervalul 24 - 28 august.

In Crisana, vremea va fi calduroasa, local caniculara pe 20 si 21 august, cand media temperaturilor maxime se va situa in jurul a 34 de grade, dupa care aceasta va scadea usor si treptat, pana pe 28 august, spre 29 de grade. Catre sfarsitul celei de-a doua saptamani de prognoza, mediile diurne vor caracteriza o vreme calda si vor oscila usor in jurul a 29 de grade. In prima saptamana, media minimelor termice va fi de 16 - 17 grade. Ulterior, minimele termice vor scadea usor si treptat, urmand ca media acestora sa se situeze in jurul a 14 grade. Ploi, in general slabe, vor fi posibile in intervalul 24 - 28 august.

In Transilvania, in prima saptamana, vremea va fi calduroasa, cea mai ridicata medie a temperaturilor maxime fiind de 33 de grade, pe 21 august. Aceasta va scadea, apoi, spre 28 de grade, iar spre sfarsitul celei de-a doua saptamani de prognoza mediile diurne vor caracteriza o vreme calda. Valorile termice vor oscila intre 27 si 29 de grade. In prima saptamana, media minimelor termice va fi de 14 - 15 grade, iar ulterior minimele termice vor scadea in jurul a 12 grade. Ploile vor fi slabe si vor fi prezente in intervalul 25 - 29 august.

In Maramures, in prima saptamana, vremea va fi calduroasa, cea mai ridicata medie a temperaturilor maxime fiind de 33 de grade, pe data de 21 august. Apoi, aceasta va scadea usor si treptat, pana pe 28 august, spre 28 de grade. La finele celei de-a doua saptamani de prognoza, mediile diurne vor caracteriza o vreme calda si vor oscila usor intre 27 si 29 de grade. In prima saptamana, media minimelor termice va fi de 15 - 16 grade. Ulterior, minimele termice vor scadea treptat, urmand ca media lor sa se situeze in jurul a 13 grade. Intervalul 25 - 29 august va mai fi caracterizat de ploi, in general slabe.

Citeste si:
Prognoza meteo ANM 13 - 26 februarie 2023. Când vine primăvara
Prognoza meteo ANM 13 - 26...

In Moldova, vremea va fi calduroasa, mai ales in prima saptamana. Cea mai ridicata medie a temperaturilor maxime va fi de 33 de grade si se inregistra pe 21 august. Ulterior, pana pe 28 august, valorile termice vor ajunge pana la 28 de grade. Spre sfarsitul celei de-a doua saptamani de prognoza, mediile diurne vor caracteriza o vreme calda si vor oscila usor intre 27 si 29 de grade. In prima saptamana, media minimelor termice va fi de 15 - 16 grade. Ulterior, minimele termice vor scadea usor, urmand ca media sa se situeze in jurul a 14 grade, in timp ce ploile, in general slabe, vor fi prezente in intervalul 25 - 29 august.

In Dobrogea, valorile termice diurne vor fi in crestere spre o medie in jurul a 32 de grade, in 22 si 23 august, iar pana in data de 29 august, aceasta medie va scadea spre 28 de grade. Ulterior, variatiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, in jurul aceleiasi valori medii de 28 de grade. Temperaturile minime vor avea o evolutie similara cu cea a maximelor, astfel ca vor creste, in medie, spre 21 de grade, in zilele de 23 si 24 august, pentru ca ulterior sa scada spre o medie de 18 grade, in 29 august, medie ce se va mentine pana la sfarsitul intervalului de prognoza. Probabilitatea de aparitie a ploilor va fi redusa.

Citeste si:
România, sub avertizări cod galben și portocaliu de caniculă, de...
România, sub avertizări cod...

In Muntenia, procesul de incalzire a vremii va continua pana pe 22 august, cand va fi canicula, iar media maximelor se va situa in jurul a 35 de grade. Dupa acea perioada, vremea se va raci usor si treptat, urmand ca in data de 29 august sa se inregistreze temperaturi maxime, in medie, de 30 de grade. Pana la sfarsitul intervalului de prognoza, media regionala a temperaturilor maxime se va situa in jurul a 31 de grade, in timp ce valorile minime vor creste pana la 19 grade in 23, 24 si 25 august. Dupa aceste zile, media nocturna va scadea spre 15 grade in data de 30 august, valoare ce se va mentine pana la sfarsitul intervalului de prognoza. Probabilitatea de aparitie a ploilor va fi redusa, pe parcursul intervalului.

In Oltenia, procesul de incalzire a vremii va continua pana in 21 si 22 august, cand vremea va fi caniculara, media maximelor situandu-se in jurul a 34 de grade. Apoi, vremea se va raci usor si treptat, urmand ca, in data de 29 august, sa se inregistreze, in medie, temperaturi maxime de 30 de grade. Ulterior, pana la sfarsitul intervalului de prognoza, media regionala a temperaturilor maxime se va mentine in jurul a 30 de grade. Temperaturile minime vor creste spre valori medii de 19 grade, in zilele de 23, 24 si 25 august, pentru ca ulterior acestea sa scada spre o medie in jurul a 16 grade, in data de 30 august, valoare ce se va mentine pana la sfarsitul intervalului de prognoza. Ploi, in general slabe, vor fi posibile in intervalul 25 - 27 august.

Citeste si:
Prognoza meteo - 6 martie 2023. Vreme însorită în noul început de...
Prognoza meteo - 6 martie...

La munte, valorile termice diurne vor fi in crestere spre o medie in jurul a 23 de grade, in 21 august, iar pana in data de 29 august, aceasta medie va scadea spre 18 de grade. Ulterior, variatiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, in jurul aceleiasi valori medii de 18 de grade. Temperaturile minime vor avea o evolutie similara cu cea a maximelor, astfel ca vor creste, in medie, spre 13 grade in 21 si 22 august, pentru ca ulterior sa scada usor spre o medie de 10 grade, in 29 august, ce se va mentine pana la sfarsitul intervalului de prognoza. Probabilitatea de aparitie a ploilor, mai ales averse, posibil insotite de descarcari electrice, va fi mai ridicata in intervalul 24 - 29 august. (Sursa: Agerpres)


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.