Adrian Tutuianu, vicepresedintele PSD si unul dintre initiatorii demersului de inlaturare a lui Liviu Dragnea, sustine ca 50 de parlamentari din organizatii extrem de puternice au semnat scrisoarea anti-Dragnea si numarul acestora creste.

El a mai transmis ca alegerile din 2016 care au adus PSD la guvernare au fost castigate de cei din teritoriu. Pe de alta parte, senatorul a precizat ca, dupa rezolvarea crizei, partidul va continua cu legile justitiei si modificarea codurilor penale, informeaza Hotnews.

”Suntem cu 17 procente sub scorul de la parlamentare si exista o tendinta, nu e o scadere de moment. (...) Am castigat alegerile si cu meritul lui Liviu Dragnea, dar a fost si meritul celor din teritoriu, pentru ca nimeni n-a lucrat singur in aceasta competitie
”, a comentat el, miercuri seara, la B1Tv.

"Nu vreau sa spun ca doar Dragnea e vinovat. Si noi suntem, cei care am acceptat schimbarea a trei guverne, nominalizarea unor persoane la guvernare care sunt departe de ceea ce trebuie”, a mai spus Tutuianu.

Intrebat de ce au acceptat aceasta situatie, social-democratul a raspuns ca au pornit de la ceea ce ii uneste. El a insistat ca, indiferent de ce se intampla in partid, vor continua cu Legile Justitiei, Codurile Penale si Legile securitatii nationale.

Am pornit de la ceea ce ne uneste. Am aratat ca continuam lucrurile incepute de PSD. Continuam cu Legile Justitiei, pentru ca sistemul judiciar din Romania trebuie resetat, continuam cu modificarea Codurilor Penale, tinand cont si de ce spune CCR, mergem mai departe cu Legile privind securitatea nationala, condamnam incalcarile repetate ale drepturilor omului, deci sunt lucruri pe care le-am crezut extrem de importante si am crezut in sinea noastra toti ca acestea au prioritate, nu nemultumirile legate de o persoana sau de o actiune sau alta. De asta am tolerat niste lucruri. De data asta am rabufnit si suntem mai multi”, a mai declarat Tutuianu.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.