Transportatorii feroviari care nu asigura calatorilor diverse facilitati, precum accesul cu bicleta in trenuri, informatii legate de modificari ale duratei calatoriei sau asistenta in caz de intarzieri, de la mese si bauturi racoritoare pana la cazare si despagubiri, sunt pasibili de amenzi.

Prevederile sunt incluse intr-o hotarare de guvern aprobata la finele lunii iulie, care a fost publicata marti in Monitorul Oficial. Actul normativ modifica si completeaza o hotarare de guvern din 2009 prin care sunt stabilite o serie de masuri pentru asigurarea aplicarii unor reglementari europene privind drepturile si obligatiile calatorilor din transportul feroviar.

Astfel, Guvernul a decis sa extinda numarul prevederilor din Regulamentul CE a caror nerespectare este considerata contraventie si sanctionata cu amenzi. Operatorii feroviari care nu permit calatorilor sa-si aduca bicicletele in tren, daca acestea sunt usor de manevrat, nu afecteaza in mod negativ serviciul de transport feroviar si materialul rulant utilizat permite acest lucru, chiar contra cost, sunt pasibili de amenzi cuprinse intre 1.000 lei si 3.000 lei.

Regulamentul CE prevede ca intreprinderile feroviare sau autoritatile competente care raspund de contractele de servicii publice feroviare trebuie sa isi faca publice deciziile de intrerupere a serviciilor feroviare prin mijloace adecvate, inaintea punerii in aplicare a acestor decizii. Nerespectarea acestei prevederi va fi sanctionata cu amenzi de la 1.000 lei la 5.000 lei.

Transportatorii feroviari care nu furnizeaza calatorilor, in timpul calatoriei, o serie de informatii minimale, precum serviciile la bord, urmatoarea gara, intarzierile, principalele legaturi sau aspecte privind securitatea si siguranta vor plati amenzi cuprinse intre 1.000 lei si 3.000 lei.

Daca un calator moare sau este ranit, compania feroviara este obligata ca in maximum cincisprezece zile de la stabilirea identitatii persoanei fizice indreptatite la despagubire sa faca platile in avans necesare pentru a satisface nevoi economice imediate, in mod proportional cu prejudiciul suferit. Daca aceasta prevedere din Regulament nu este nerespectata, amenzile pleaca de la 5.000 lei si pot ajunge pana la 10.000 lei, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Minorii cu vârsta de peste 16 ani pot călători în afara țării fără...
Minorii cu vârsta de peste 16...

In cazul in care este previzibil ca sosirea la destinatie va avea o intarziere mai mare de 60 de minute, calatorii pot alege intre rambursari, continuarea calatoriei sau redirectionari. In cazul in care transportatorul feroviar nu ofera aceste optiuni, amenzile prevazute sunt 1.000 lei - 3.000 lei.

Sanctiuni similare sunt prevazute si pentru neplata despagubirilor in caz de intarzieri, care ajung pana la 50% din valoarea biletului pentru durate de doua ore sau mai mult. Aceleasi amenzi sunt introduse si in atunci cand, pentru intarzieri de peste 60 minute, calatorii sunt privati de o serie de servicii gratuite, precum mese si bauturi racoritoare, cazare hoteliera sau transporturi alternative, in masura in care acestea sunt disponibile.

Transportatorii feroviari trebuie sa aiba un sistem de tratare a reclamatiilor, accesibil calatorilor, sa le raspunda in termene fixe si sa tina o evidenta anuala a plangerilor, in caz contrar putand fi sanctionati cu sume cuprinse intre 1.000 lei si 3.000 lei.

Citeste si:
„Bravo, ai stil!” 2023 se va difuza pe un alt canal. Când începe...
„Bravo, ai stil!” 2023 se va...

Atunci cand vand legitimatii de transport pe calea ferata, companiile, gestionarii de gara si operatorii turistici sunt obligati sa informeze calatorii cu privire la drepturile si obligatiile care le
revin in conformitate cu reglementarile in vigoare, utilizand un rezumat redactat de Comisie si tradus in toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, pentru a evita amenzi cuprinse intre 1.000 lei si 3.000 lei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.