Potrivit acestora, board-ul FMI se va reuni abia in toamna pentru a analiza rezultatele misiunii de evaluare.
Sursele citate au mai precizat ca, potrivit datelor actuale, misiunea FMI ar urma sa plece de la Bucuresti fara o scrisoare de intentie inmanata de catre autoritatile romane, iar la board-ul din toamna, cel mai probabil in luna noiembrie, vor fi astfel analizate atat rezultatele acestei misiuni de evaluare, cat si cele ale misiunii programate pentru iulie-august, transmite MEDIAFAX.
O misiune a Fondului Monetar International a venit la Bucuresti la inceputul lunii iunie pentru a treia evaluare a acordului stand-by, cea mai importanta tema de pe agenda discutiilor cu autoritatiile vizand posibilitatea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale de la jumatatea anului. Misiunea a analizat in principal executia bugetara din primele cinci luni ale anului, precum si perspectivele privind cresterea economica si incasarile la bugetul de stat.
In ultima scrisoare de intentie, Guvernul s-a angajat ca va "incerca" sa implementeze, in a doua parte a acestui an, o reducere semnificativa a cotei contributiilor sociale, intr-o maniera "neutra din punct de vedere bugetar", cu accentul pe masuri de largire a bazei de impozitare.
Presedintele Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru, a aratat insa ca reducerea CAS cu 5 puncte procentuale va fi foarte greu de realizat, daca nu se imbunatateste colectarea incasarilor, in conditiile in care in primul trimestru nerealizarile la buget au fost de peste un miliard de lei din taxe si impozite.
La finele lunii martie, Consiliul Director al FMI a aprobat prima si a doua evaluare a acordului preventiv incheiat anul trecut cu Romania, punand la dispozitia statului doua transe cumuland 436,3 milioane de euro (389,4 milioane DST). Suma totala disponibila Romaniei prin acordul de imprumut a urcat astfel la 654,4 milioane de euro (584,1 milioane DST).
Grindeanu îl atacă dur pe Cîțu: „Băieţel alintat de tătucul de la...
Romania are in derulare un acord in valoare de 4 miliarde de euro cu FMI si Uniunea Europeana, din care nu intentioneaza insa sa acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja Romania de eventuale socuri pe pietele financiare si de a ajuta la reducerea costurilor de finantare.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro
-
11 Ianuarie, al doilea portal 111 din 2026: poarta prin care doar cei...
Sursa: kudika.ro