Vicepremierul Liviu Dragnea, aflat in China, a semnat cu vicepresedintele Comisiei Nationale pentru Reforma si Dezvoltare a Chinei un memorandum pentru inceperea analizelor tehnice premergatoare liniei feroviare de mare viteza spre Constanta via Bucuresti si modernizarii inelului feroviar Bucuresti.

Analizele tehnice vor fi efectuate gratuit de catre partea chineza.

Documentul nu face vreo referire la modernizarea caii ferate care leaga nordul si sudul Romaniei.

Dupa semnarea acestui acord , in zilele imediat urmatoare, specialisti din partea companiei de cai ferate din China vor veni in Romania pentru a incepe analizele preliminare care vor sta la baza elaborarii studiilor de fezabilitate.

"Este un document important, este un moment important, pentru ca negocierile intrasera intr-un oarecare impas, dar, dupa intalnirea cu vicepremierul chinez, pe care l-am rugat sa ceara Comisiei de Reforma si Dezvoltare a Chinei sa fie de acord sa finalizeze negocierile cu Ambasada Romaniei, s-a negociat pana aseara tarziu", a spus Dragnea.

Partea romana doreste ca linia feroviara rapida sa fie construita de la zero si nu refacuta cea existenta, deja modernizata cu fonduri UE.
O alta conditie stipulata in document prevede ca si firme din Romania sa lucreze la aceste proiecte.

Luni, vicepremierul Liviu Dragnea l-a rugat pe omologul sau chinez, Zhang Gaoli, sa intervina la Comisia Nationala pentru Reforma si Dezvoltare a Chinei pentru urgentarea semnarii acordului de constructie a liniei feroviare de mare viteza spre Constanta, precum si de modernizare a altor retele feroviare, transmite MEDIAFAX.

Cei doi oficiali s-au intalnit, luni, la Beijing, si printre subiectele de interes comun abordate s-au aflat si realizarea a trei proiecte importante, respectiv linia feroviara de mare viteza spre Constanta via Bucuresti, modernizarea inelului feroviar al Bucurestiului, precum si modernizarea caii ferate care leaga nordul si sudul Romaniei, respectiv granita cu Republica Moldova, de granita cu Bulgaria, la Ruse.

El a adaugat ca, la scurt timp dupa intrevederea cu Zhang Gaoli, a primit "semnale" ca omologul sau chinez a vorbit cu factorii de decizie ai Comisiei si ca marti se va incerca finalizarea discutiilor si semnarea acordului.

Citeste si:
Liviu Dragnea a postat o nouă rețetă. Internauții, glume pe seama...
Liviu Dragnea a postat o nouă...

In luna noiembrie, fostul ministru al Transporturilor Ramona Manescu a anuntat ca Romania vrea sa atraga investitori chinezi in mai multe proiecte de transport, prioritara fiind realizarea unei linii feroviare de mare viteza de la granita cu Ungaria pana la Constanta, prin Bucuresti, avand un cost estimat de 11 miliarde euro. Ministrul a aratat ca proiectul care va lega Bucuresti de Viena ar avea un impact major asupra cresterii numarului de pasageri pe calea ferata si ar permite circulatia trenurilor cu viteze de peste 200-250 km la ora.

Alte proiecte pe care autoritatile le-au propus partii chineze vizeaza modernizarea inelului feroviar din jurul Capitalei, linia de cale ferata Iasi-Giurgiu sau dezvoltarea a doua terminale multimodale pentru Portul Constanta.

Vicepremierul Liviu Dragnea se afla, in perioada 20-26 martie, in vizita de lucru in China, el fiind si coordonatorul Comitetului interministerial pentru monitorizarea indeplinirii angajamentelor asumate de Romania cu ocazia Reuniunii, la Bucuresti, in 26 noiembrie 2013, a sefilor de Guvern ai Republicii Populare Chineze si statelor Europei Centrale si de Est. Comitetul a fost infiintat in decembrie 2013.

Citeste si:
Dispariții subite în China. Vestea morții mai multor oficiali,...
Dispariții subite în China....

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.