Autoritatea de Supraveghere Financiara sustine ca a primit avertismente din piata asigurarilor ca, in cazul unor decizii dure la adresa Astra, liderul pietei de profil, conducerea institutiei va fi demisa, se arata intr-un comunicat al ASF difuzat in urma declaratiilor presedintelui Traian Basescu.

"Consiliul ASF doreste sa aduca la cunostinta publicului ca la sfarsitul anului trecut, cand a demarat demersul de control la societatea Astra, a primit avertismente din piata asigurarilor ca in cazul unor decizii dure la adresa Astra, vor exista mari probleme iar conducerea ASF va fi demisa. ASF a ignorat aceste avertismente si a luat toate deciziile care se impun din analiza deficientelor constatate la Astra. ASF nu raspunde la niciun fel de demersuri de intimidare si ia toate masurile care se impun in urma neregulilor constatate. In privinta indiciilor infractionale ferme de care dispune ASF, autoritatea sesizeaza, conform legii, organele care au atributii in acest sens si nu cedeaza in fata presiunilor, fie ele si institutionale", se arata in comunicatul autoritatii, transmite MEDIAFAX.

Autoritatea de reglementare remarca faptul ca, pentru presedintele Romaniei, ASF este "o cloaca", iar patronul Astra este "domnia sa".

"Nu putem sa nu remarcam similitudinea de atitudine dintre presedintele Romaniei si patronul Astra. Pentru patronul Astra, presedintele ASF habar nu are de asigurari, iar pentru presedintele Romaniei, presedintele ASF "nu are competente pe piata de capital". Si pentru presedintele Romaniei si pentru actionarul majoritar al Astra, conducerea ASF este "incompetenta"", se arata in comunicat.

De asemenea, ASF remarca faptul ca salariile conducerii institutiei, comunicate public inca de anul trecut si semnificativ mai mici decat cele ale conducerilor fostelor comisii de supraveghere, au intrat in atentia presedintelui Romaniei abia dupa ce autoritatea a luat o masura de o duritate fara precedent in cazul Astra.

ASF a instituit, marti, procedura de redresare financiara prin administrare speciala a Astra, liderul pietei de asigurari, a suspendat actionarii si conducerea si a numit firma KPMG Advisoru ca administrator special.

Citeste si:
Rușii din fruntea Petrotel Lukoil Ploiești au fost demiși....
Rușii din fruntea Petrotel...

In replica, proprietarul Astra, omul de afaceri Dan Adamescu, a catalogat decizia ASF ca fiind o lovitura "de tip mafiot", incalificabila, care va genera un soc international urias. De asemenea, Adamescu a anuntat ca va contesta in justitie decizia ASF privind deschiderea procedurii de redresare financiara pentru Astra.

Citeste si: Basescu, despre ASF: Parca este arborele genealogic al USL-ului


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.