Consumul de bere in Romania a fost in 2012, potrivit unui studiu al Ernst&Young pe baza ultimelor date disponibile, de 90 de litri pe cap de locuitor, plasand Romania pe locul sase in Europa, peste media europeana de 70 de litri.
Cea mai multa bere consuma cehii, austriecii, germanii si polonezii.
Piata romaneasca s-a contractat cu 8% in primele opt luni ale anului trecut, dupa cresterea accizelor. Peste 97% din berea consumata in Romania este produsa intern, scrie MEDIAFAX.
Romania ocupa de asemenea locul sase in Europa in ceea ce priveste numarul locurilor de munca create de acest sector, respectiv 76.700.
"Romania a pierdut 14,6% din locurile de munca datorate sectorului berii in perioada 2008-2012, acestea scazand de la 89.800 in 2008 la 76.700 in 2012", a declarat joi, intr-o conferinta de presa, Constantin Bratu, directorul executiv al asociatiei Berarii Romaniei.
Sectorului berii din Romania ii corespund 4% din cele doua milioane de locuri de munca generate de sectorul berii la nivelul Europei.
Numarul de fabrici de bere din UE este in continua crestere, ridicandu-se in prezent la 4.500, in care sunt inclusi jucatori globali, regionali, dar si 1.000 de companii mici si medii, precum si mini-berarii.
Asociatia Berarii Romaniei reuneste cinci mari producatori (Bergenbier, Heineken, Romaqua, Ursus si United Romanian Breweries Bereprod) si o mini-berarie (Clinica de bere), care furnizeaza peste 90% din cantitatea consumata in Romania.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro