Costul inchiderii unei banci din zona euro vor fi suportate initial aproape integral de tara de origine, dar obligatiile celorlalte state din regiune vor creste treptat, urmand sa ajunga egale in 10 ani, potrivit unui proiect care va fi discutat luni la o intalnire extraordinara a oficialilor UE.

Propunerea a fost pregatita de Lituania, care detine presedintia prin rotatie a Uniunii Europene, relateaza CNBC.

Incheierea unui acord inaintea summit-ului UE de la Bruxelles din 19-20 decembrie ar permite cancelarului german Angela Merkel si partenerilor sai sa anunte o reforma bancara majora, transmite MEDIAFAX.

Potrivit propunerii, costul inchiderii unei banci, in primul an de la intrarea in vigoare a acordului, ar fi suportat integral de un fond infiintat de tara de origine a bancii.

Astfel de fonduri ar fi infiintate in toate tarile zonei euro si fiecare va fi alimentat cu contributii ale bancilor din statele respective, echivalente, in fiecare an, cu 0,1% din depozitele garantate detinute.

Astfel, aceste fonduri vor ajunge la un nivel de 1% din depozitele garantate dupa 10 ani.

Daca banii acumulati din contributiile bancilor, in primul an, vor fi insuficienti pentru finantarea inchiderii unei banci, alte fonduri din tarile zonei euro vor contribui cu pana la 10% din detinerile lor.

In al doilea an, fondul din tara de origine a bancii care trebuie inchisa va fi obligat sa utilizeze numai 90% din banii acvumulati, inainte de a cere sprijinul partenerilor din zona euro, care vor contribui cu pana la 20% din detineri.

Astfel, obligatia tarii de origine a bancii in dificultate de a acoperi costurile inchiderii, inainte de a cere sprijinul celorlalte state, va scadea cu 10% in fiecare an.

In acest fel, pana in al zecelea an, fondul tarii de origine va trebui sa contribuie cu 10% din necesar, inainte de a cere sprijin suplimentar.

Daca contributia acestor fonduri va fi insuficienta pentru acoperirea costurilor, guvernul tarii de origine a bancii va putea acorda finantare punte, care ulterior va fi rambursata din contributiile bancilor, iar daca statul nu va avea bani, se va recurge la fondul de salvare al zonei euro, ESM.

Citeste si:
Belgia preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Prioritățile...
Belgia preia preşedinţia...

Toate fondurile nationale pentru finantarea inchiderilor bancilor vor fi unificate in Single Resolution Fund, dupa 10 ani, care din acel moment va finanta toate inchiderile de banci. Aceasta operatiune va fi legiferata printr-un tratat interguvernamental, care ar urma sa fie negociat pana in martie 2014, potrivit proiectului lituanian.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.