JPMorgan Chase, Citigroup si alte mari banci americane trebuie sa demonstreze in testele de stres pentru 2014 concepute de Rezerva Federala ca pot supravietui prabusirii unui partener comercial major sau scaderii valorii portofoliilor de credite riscante, relateaza Bloomberg.

Scenariile testelor anuale reflecta unele dintre cele mai mari riscuri luate in considerare de autoritatile de reglementare atunci cand evalueaza capacitatea sistemului financiar american de a rezista socurilor economice.

Potrivit MEDIAFAX, bancherii trebuie sa arate ce s-ar putea intampla cu valoarea portofoliilor de credite, care ar fi impactul unei noi crize imobiliare si cum vor rezista institutiile financiare daca o companie care le datoareaza sume substantiale s-ar prabusi.

Testele au rolul, in parte, sa creasca rezistenta la posibile bule speculative pe pietele emergente asiatice.

Totodata, testele trebuie sa previna o repetare a crizei din 2008, cand problemele Lehman Brothers Holdings, care a intrat in faliment, si American International Group, salvata de guvernul SUA, au pus in pericol marii lor parteneri comerciali.

Fed foloseste aceste teste, bazate pe conditii adverse ipotetice si nu pe estimari, pentru a incuraja cele mai mari 30 de banci americane sa constituie rezerve de capital pentru posibile turbulente economice. Un numar de 12 banci vor fi supuse pentru prima oara unor verificari privind nivelul capitalului.

JPMorgan, Citigroup, Bank of America, Goldman Sachs Group, Morgan Stanley si Wells Fargo vor testa cum vor performa portofoliile lor in cazul producerii unui soc pe piata financiara mondiala. Detaliile scenariului vor fi anuntate in curand, a precizat Fed.

Cele sase banci, precum si Bank of New York Mellon si State Street Corp vor aplica si un scenariu in care unul dintre partenerii lor intra in mod instantaneu si neasteptat in default (incapacitate de plata). Testele anterioare se concentrau pe intrarea in default a unor companii din cauza erodarii economiei.

Citeste si:
reConstruct Forum 2023: Cât mai avem de așteptat până când...
reConstruct Forum 2023: Cât...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.