24 Septembrie 2013 , 10:15 in Business
Universitatea Harvard a inceput o campanie prin care vrea sa atraga donatii in valoare de 6,5 miliarde dolari pana in 2018, cea mai ambitioasa initiativa de acest fel derulata vreodata, 45% din fonduri fiind destinate cercetarii, personalului academic si activitatilor de invatamant.

Un sfert din bani vor fi utilizati ca sprijin financiar pentru studenti, 20% vor fi investiti in renovare si alte lucrari de constructii, iar 10% vor merge catre "noi initiative", au declarat reprezentantii universitatii americane, citati de Bloomberg.

Potrivit MEDIAFAX, Harvard a obtinut deja promisiuni si donatii de 2,8 miliarde de dolari in perioada premergatoare lansarii publice a campaniei.

Pe langa extinderea activitatilor de cercetare si invatamant, universitatea va renova caminele si va reporni mai multe proiecte de constructii inghetate in urma crizei financiare mondiale din 2008.

Cea mai recenta campanie de finantare derulata de Universitatea Harvard, inceputa in 1999 si desfasurata pe parcursul a 7 ani, a atras fonduri de 2,65 miliarde de dolari. Harvard este cea mai bogata institutie de invatamant din SUA, cu active de peste 30 miliarde de dolari la jumatatea anului trecut.

Harvard a primit recent donatii de 125 milioane de dolari de la miliardarul elvetian Hansjörg Wyss si 50 milioane de dolari de la Blavatnik Family Foundation.

Finantarea suplimentara va ajuta totodata universitatea sa recruteze profesori si cercetatori. Aproximativ jumatate din bugetul institutiei pentru anul fiscal 2012 a mers catre compensatii financiare pentru angajati, potrivit raportului anual.

Harvard a atras in anul fiscal 2012 angajamente in valoare de 909 milioane de dolari de la donatori, fata de 758 milioane de dolari in anul anterior.
Numarul "mega-donatiilor" de peste 50 milioane de dolari atrase de universitatile americane a crescut puternic in acest an, odata cu cresterea increderii in economie, potrivit datelor Chronicle of Higher Education.

Universitatea Michigan a atras recent 200 milioane de dolari de la dezvoltatorul imobilar Stephen Ross, iar miliardarul Irwin Jacobs, cofondator al grupului Qualcomm, a donat recent 133 milioane de dolari Universitatii Cornell.

Saptamana trecuta, Frank McCourt, fost proprietar al echipei de baseball Los Angeles Dodgers, a donat 100 milioane de dolari Universitatii Georgetown.

Universitatile americane au obtinut in acest an 16 donatii in valoare de cel putin 50 milioane de dolari, de peste doua ori mai multe fata de 2012.

Anul trecut, valoarea totala a donatiilor atrase de institutiile de invatamant superior din SUA a crescut cu 2,3%, la 31 miliarde de dolari, usor sub recordul de 31,8 miliarde de dolari atins in 2008.

Universitatea Stanford a incheiat in 2011 cea mai de succes campanie de atras donatii derulata vreodata in invatamantul american. Instituta a atras 6,23 miliarde de dolari, cu mult peste tinta de finantare de 4,3 miliarde de dolari.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Universitatea Harvard vrea sa atraga donatii de 6,5 mld. de dolari pana in 2018.


Ultima ora din Business pe 9AM