Business11 August 201310:37

Lectura de 2 minute

Exporturile au crescut in primul semestru cu 5,9%, la 23,7 miliarde de euro, iar importurile au scazut cu 2,7%, la 26,2 miliarde de euro, rezultand astfel un deficit comercial de 2,5 miliarde de euro, mai mic cu 2 miliarde de euro fata de perioada similara din 2012.

Exporturile FOB realizate in primul semestru au fost de 104,128 miliarde de lei (23,709 miliarde de euro), iar importurile CIF au totalizat 115,342 miliarde de lei (26,262 miliarde de euro), potrivit datelor Institutului National de Statistica.

Potrivit MEDIAFAX, comparativ cu primele sase luni din 2012, exporturile au crescut cu 6,1% la valori exprimate in lei (5,9% la valori exprimate in euro), in timp ce importurile au scazut cu 2,6% la valori exprimate in lei (2,7% la valori exprimate in euro).

FMI a imbunatatit recent prognoza de crestere economica a Romaniei pentru acest an de la 1,6% la 2% si la 2,25% anul viitor, pe fondul exporturilor in urcare in primul semestru si al productiei agricole bune.

Deficitul comercial FOB-CIF a fost de 11,213 miliarde de lei (2,55 miliarde de euro), mai mic cu 9,04 miliarde de lei lei (2,05 miliarde de euro) fata de cel inregistrat in primul semestru din 2012.

Citeste si:
Amenzi de până la 11,4 miliarde de euro pentru producătorii auto
Amenzi de până la 11,4...

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri s-a plasat la 73,379 miliarde de lei (16,7 miliarde de euro) la expedieri si la 88,59 miliarde de lei (20,17 miliarde de euro) la introduceri, reprezentand 70,5% din total exporturi si 76,8% din total importuri.

Schimburile comerciale cu state din afara UE au insumat 30,749 miliarde de lei (7 miliarde de euro) la exporturi si 26,745 miliarde de lei (6 miliarde de euro) la importuri.

Ponderi importante in structura exporturilor si importurilor sunt detinute de grupele de produse: masini si echipamente de transport (42,7% la export si 34,7% la import) si alte produse manufacturate (33,7% la export si respectiv 30,4% la import).

In luna iunie, exporturile FOB au totalizat 17,844 miliarde de lei (4 miliarde de euro), iar importurile CIF au insumat 19,51 miliarde de lei (4,38 miliarde de euro).

Citeste si:
Piperea, previziuni sumbre pentru romani: Imprumut masiv de la FMI
Gheorghe Piperea, previziuni...

Raportat la iunie 2012, exporturile au crescut cu 6,5% la valori exprimate in lei (7% in euro), iar importurile au scazut cu 6,8% la valori exprimate in lei (6,5% in euro).

Comparativ cu luna mai a acestui an, exporturile din luna iunie au urcat cu 2,1% la valori exprimate in lei (s-au situat la aproximativ acelasi nivel la valori exprimate in euro), iar importurile au scazut cu 0,6% in lei (2,9% in euro).

Deficitul balantei comerciale (FOB/CIF) a fost in luna iunie de 16,6 miliarde lei lei (367,5 milioane euro), mai mic cu 2,5 miliarde lei (570,1 milioane euro) fata de cel inregistrat in luna iunie 2012.

Citeste si:
România, cea mai mare creștere economică din Europa în T1 2020
România, cea mai mare...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.