Un apropiat al Elenei Iagar a dezvaluit ca atleta era insarcinata in perioada CE de la Madrid, aceasta fiind cauza pentru care medicii au depistat acea crestere a concentratiei hormonului HCG. In cazul in care va fi declarata dopata, aurul continental va reveni altei atlete din Romania.

Doar doua luni s-a bucurat Elena Iagar in urma cistigarii titlului european indoor, cel mai valoros rezultat obtinut in cariera sa. Si asta pentru ca analizele doping efectuate in timpul CE de la Madrid prezinta o crestere a concentratiei hormonului HCG, aflat pe lista substantelor interzise. "Conform regulamentului IAAF, totul este confidential. Nu am primit nici o instiintare oficiala. Doctorul Dolle ne-a intrebat ce a luat si cum a luat. Pina vineri, trebuie sa transmitem dosarul ei medical. Nu e vorba de un verdict, ci despre unele tratamente pe care ea le-a facut, despre probleme fiziologice, tipic feminine, de hormoni feminini si nu de medicamente de pe lista cu substante interzise. Am cerut lamuriri medicilor care au tratat-o, ginecologului. Toate acestea le vom trimite doctorului Dolle. Oricum, eu cred ca totul se va termina cu bine", a declarat presedintele FRA, Iolanda Balas-Soter.

Surse din anturajul atletei au dezvaluit ca aceasta crestere hormonala se datoreaza unei sarcini. "Elena a facut un avort si acum este bine. Asteapta sa se incheie acest scandal, pentru a se putea concentra pentru concursurile urmatoare", a declarat un apropiat al sportivei. "Ce avort? De unde au aparut asemenea informatii? Noi nu avem voie sa facem nici o declaratie oficiala. Sint intrigata de aceasta lipsa de confidentialitate. Cei care au fost banuiti ca au facut publice informatiile au fost mustrati", a afirmat Margareta Ghile, antrenoarea campioanei la 1.500 de metri.

Medalia de aur va ramine in tara

Daca Elena Iagar va fi depistata pozitiv, ea va fi suspendata din competitie pe o perioada de 2 ani si i se va retrage titlul european. In acest caz, medalia de aur ii va reveni insa tot unei atlete din Romania, Corina Dumbravean, care a ocupat locul doi la Madrid. "Nu ma bucur de raul altuia. Chiar daca noi nu prea vorbeam intre noi, imi pare rau ca Elena trebuie sa treaca prin asa ceva", a spus Corina Dumbravean.

Medicamente suspecte

Antrenorul Corinei Dumbravean, Eleodor Rosca, este de parere ca medicamentul luat de Elena Iagar nu a ajutat-o pe aceasta sa ia titlul european. "Am inteles ca este vorba despre un medicament care nu ajuta la imbunatatirea performantei, ci pentru reglarea menstruatiei. In 2004, acest medicament nu se afla pe lista substantelor interzise. O fi fost introdus de anul acesta. Va trebui ca pe viitor sa ne luam si noi masuri de precautie, desi Corina nu a luat pina acum un astfel de medicament", a declarat antrenorul Eleodor Rosca.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.