Sport 6 Mai 2008 14:11
Actionarul majoritar al Rapidului, Fathi Taher, a declarat agentiei NewsIn, ca a ajuns la un acord cu Ladislau Boloni pentru preluarea postului de manager al giulestenilor si urmeaza ca acesta sa fie prezentat oficial in urmatoarele 10 zile.

"M-am inteles cu domnul Boloni, incepand din vara va fi noul manager al Rapid, cu rezerva ca mai are dumnealui de rezolvat niste aspecte cu actualul club. Niste aprobari, niste probleme referitoare la contract. A ramas sa faca si el ce trebuie sa faca. Aproape sigur va veni la Rapid. Omul nu avea de gand sa vina in Romania, de asta am intarziat atat. Sper ca in maximum 10 zile el sa fie prezentat intr-o conferinta de presa", a spus Taher.

Noul actionar majoritar al giulestenilor a afirmat ca aspectul financiar a fost pe ultimul plan in negocierile cu Boloni: "L-am convins, este un om extraordinar. Mi-a placut extraordinar modul lui de a fi si de asta conditiile mele au fost mai lejere decat cu altcineva. Ultimul subiect a fost cel financiar. In primul rand am clarificat ce vrem noi si ce vrea dansul, ce vreau eu si ce vrea Rapidul, si dupa ce ne-am convins ca suntem pe aceeasi linie, am trecut la aspectul financiar".

Omul de afaceri iordanian a mai spus ca prin numirea lui Boloni se urmareste o modernizare a clubului din Grant: "Absolut, se vrea o europenizare a clubului. Dumnealui e un antrenor european si nu poate sa vina in Romania sa faca altceva decat sa antreneze la standarde europene. Punctul comun dintre mine si el a fost ca si eu, si clubul, si conducerea gandim european. Asta l-a atras pe domnul Boloni, nu banii".

Taher a negat ca Boloni ar fi solicitat ca Ioan Ovidiu Sabau sa fie cooptat in staff-ul tehnic al Rapidului: "Nu e adevarat ca l-a cerut pe Ovidiu Sabau antrenor principal. Boloni a cerut ca deciziile referitoare la partea tehnica sa ii apartina doar lui. El va raspunde de tot ce e legat de partea tehnica. Va fi un manager dupa modelul englez. Mai vrea inca un antrenor, dar e posibil sa ramana Rada, pentru ca Boloni este foarte multumit de Rada".

Boloni a conditionat venirea in Giulesti de o investitie consistenta in Centrul de copii de juniori. "Pentru juniori a cerut un buget separat. Bugetul din prima faza, de 10 milioane de euro, nu e pentru juniori. Juniorii au un alt buget, destul de consistent, nu o sa il dezvalui acum. O sa vi-l spuna dansul cand vine. Vor veni oameni de-ai lui sa coordoneze activitatea de copii si juniori, Boloni se va ocupa de tot".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.