Sport 11 Aprilie 2008 14:34
Actionarul dinamovist Florian Walter a declarat, joi, agentiei NewsIn, ca a avut o discutie cu Mircea Rednic si i-a cerut acestuia sa preia imediat banca tehnica, pentru ca, in caz contrar, formatia din Stefan cel Mare ar putea rata si calificarea in cupele europene.

"L-am sunat pe Rednic si i-am spus: 'Mircea, hai la razboi!'. Suntem intr-o situatia foarte grea si trebuie neaparat sa mergem in cupele europene. Oricum, eu cred ca Rednic va ajunge la Dinamo mai devreme decat era stabilit pentru ca nu are incotro, trebuie sa le ia locul generalilor. Prin aceasta mutare vom incerca un soc la echipa, sper eu pozitiv. Mai avem meciuri grele si avem nevoie de el. Poate venirea lui va aduce un plus la echipa. Oricum, noi nu il putem condamna pe Talnar pentru rezultate", a spus Walter.

Actionarul lui Dinamo a criticat in termeni duri evolutia echipei in meciul cu Pandurii Targu Jiu, pierdut miercuri, pe teren propriu, scor 1-2, spunand despre elevii lui Talnar ca "nu sunt barbati". "Am jucat foarte prost in meciul cu Pandurii, cel care ni se parea cel mai usor in acest final de campionat. Pai daca nu am reusit sa castigam cu Pandurii, chiar nu stiu ce vom face cu celalalte echipe. Jucatorii nu au fost deloc montati. Nu am vazut atata indolenta in viata mea. Nu au aratat a barbati in teren, au demonstrat ca au caractere slabe", a opinat acesta.

Oficialul nu a exclus nici varianta ca ros-albii sa primeasca amenzi in urma evolutiei slabe din acest campionat: "E posibil sa primeasca amenzi pentru acest rezultat, asa scrie in Regulamentul de Ordine Interioara, dar decizia finala ii apartine lui Cristi Borcea. Cred ca Dinamo nu a mai pierdut niciodata in istoria sa atatea puncte pe teren propriu asa cum a facut in sezonul actual".

Florian Walter s-a aratat extrem de dezamagit de evoluatia mijlocasului Adrian Cristea, care in minutul 80 al intalnirii cu formatia gorjeana a ratat o lovitura de pedeapsa, obtinuta tot de el. "Sper ca baietii sa-i fi dat in vestiar o palma lui Cristea pentru ce a facut. Eu chiar l-am laudat cand a obtinut penalty-ul si i-am zis selectionerului Piturca: 'Uite ca si-a revenit'. Dar, imediat dupa ratare, am amutit. Pai cand ai 1-0 si executi un penalty la bascalie cu zece minute inainte de final, cum sa nu fiu nervos pentru asta. E normal ca suporterii sa ii ceara plecarea, ne-a dezamagit pentru ce a facut. In locul lui Cristi Borcea, i-as da o amenda de 5.000 de euro pentru ca nu se poate sa te joci cu toata lumea", a mai precizat omul de afaceri.

Acesta a anuntat restructurari masive in lotul dinamovist la finele sezonului, atunci cand Mircea Rednic va decide jucatorii care merita sa ramana la echipa si din vara: "Nu e normal ca presa si suporterii sa ne injure pe noi, actionarii. Am investit o gramada de bani, am adus jucatori, dar nu putem intra noi pe teren. Cred ca si muream pana acum daca lucram la club, asa mai uit ce e pe acolo prin munca pe care o fac. Cand se va termina campionatul, pe 7 mai, vom trage linie si vom taia in carne vie. Chirurgie plastica e putin spus despre ceea ce vom face. Jucatorii ori devin profesionisti, ori ne lasa. Nu poti sa iti bati joc de oameni care tin la aceasta echipa si de clubul Dinamo. Impreuna cu Rednic, vom face noul lot. El va decide cine pleaca si cine ramane".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.