Marius Lacatus crede ca etapa a 23-a a fost favorabila Stelei, deoarece echipa bucuresteana a stiut sa profite de faptul ca rivalele din campionat, CFR Cluj, Rapid si Dinamo, au obtinut doar remize. "Azi parca am avut o stare de moleseala, parca n-a fost jocul dorit, ca posesie si progresie. S-au gresit foarte multe pase, am fost statici, iar cei care au fost la balon n-au avut solutii. In asemenea situatii e simplu pentru adversari sa aglomereze jumatatea lor, iar daca vom continua cu mingi lungi la bataie fara o constructie buna, ne vom chinui in continuare. A fost etapa Stelei. Spre deosebire de alte dati, am stiut sa profitam", a spus Lacatus, care considera un lucru bun faptul ca jucatorii Stelei inscriu din faze fixe. "Inseamna ca jucatorii sunt atenti si au valoare", a mentionat Lacatus.
Gigi Becali a precizat ca victoria Stelei este meritata si considera ca nuaua. "M- numai Unirea Urziceni ar fi trebuit sa beneficieze de un penalty, ci si Stea obosit emotia, nici macar nu mai pot sa fiu fericit. si noi, si ei am avut un 11 metri. Am fost clar peste ei, am avut ocazii, i-am dominat, e victorie meritata. Steaua e o echipa valoroasa, dar mai trebuie sudate relatiile de joc. In trei, patru etape se va rezolva", a punctat finantatorul stelist.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro
-
11 Ianuarie, al doilea portal 111 din 2026: poarta prin care doar cei...
Sursa: kudika.ro