Sport 12 Martie 2008 00:55
Ceva mai relaxat la adapostul celor opt puncte care il despart, dupa etapa 22, de Rapid si de Steaua, Ioan Andone recunoaste ca jucatorii sositi in iarna mai au nevoie de o perioada de adaptare pana sa se acomodeze cu liga pastorita de Dumitru Dragomir. Ieri dupa-amiaza, antrenorul de la CFR Cluj a stat de vorba cu „Adevarul".

- Ati inceput ultimul meci de campionat cu o singura noutate fata de 2007, si anume Dubarbier.
- Se pare ca el si-a dat drumul mai repede, ca sa zic asa. Nu-mi fac insa niciun fel de probleme cu ceilalti, eu le cunosc valoarea si in curand o sa se convinga toata lumea. O sa fie la fel ca si cu "grasul" de Fabbiani, pe care toti il lauda acum, dar la inceput toata lumea il injura de mama focului.

- Totusi, i-ati tinut pe banca pe Hirschfeld si Dorsin, doi jucatori care au evoluat toamna trecuta in grupele Ligii Campionilor.
- Si ce-i cu asta? Eu sunt cel care raspunde de rezultatele echipei, asa ca trebuia sa gasesc mereu formula castigatoare. Dupa infrangerea in fata Stelei, erau necesare unele schimbari, nu numai in efectiv, ci si in sistemul de joc. Cele trei puncte puse in joc erau mult prea importante, de aceea au intrat Nuno Claro si Panin, de aceea nu am mai jucat cu patru mijlocasi in linie, ca de obicei. Mai multe nu spun, ca dupa aia o sa-mi cereti si formula de joc din meciul din etapa viitoare cu Ceahlaul.

Andone zambeste cocotat pe primul loc
- S-au cheltuit totusi multi bani in iarna pentru transferuri, dar singurul care a confirmat e argentinianul Dubarbier.
- Nu e chiar asa. Diego Ruiz a dat golul care ne-a dus in semifinalele Cupei Romaniei, iar Hirschfeld a scos la 1-1 in meciul cu Craiova o minge extrem de grea. Dorsin, care a fost nominalizat de doua ori in echipa etapei in Liga Campionilor, a venit in pregatirile de iarna dupa sase saptamani de inactivitate cauzate de o ruptura musculara, si asta se simte. In plus, conducerea clubului e decisa sa continue politica extrem de utila, cred eu, de a crea concurenta pe posturi, astfel ca pe fiecare loc din primul 11 sa se bata doi jucatori de valori aproape egale.

- Totusi...
- Spuneti-mi mie, la ce echipa din Liga 1 mai e asa bataie pe posturi? Raman la parerea ca toate cele cinci transferuri de iarna ne vor fi extrem de utile, in campionat si mai ales in cupele europene, pentru ca doar acolo se va vedea exact valoarea lor.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.