Legea impotriva violentei nu pare sa functioneze pe stadiaonele din Romania. La meciul de handbal feminin disputat in Brasov, in optimile Cupei Cupelor, jandarmii nu au avut acces in sala pentru a stopa violentele izbucnite intre fanii romani si cei maghiari. Jandarmii au reusit sa intre in sala, in urma interventiei subprefectului Szakal Andras, reusind astfel sa calmeze spiritele.

La numai o saptamana dupa ce a intrat in vigoare legea pentru combaterea violentei pe arenele sportive, jandarmii au patruns cu greu in sala pentru a pune capat luptelor din tribune. A fost nevoie de un ordin al subprefectului din Brasov pentru ca jandarmii sa poata intra in sala si sa intervina intre huligani.

Suporterii romani si maghiari s-au batut in mai multe reprize la partida din cadrul optimilor de finala ale Cupei Cupelor la handbal feminin, dintre Rulmentul Brasov si Debrecen, anunta Gardianul. Luptele au inceput in apropierea Salii Sporturilor „Dumitru Popescu-Colibasi“, dar au continuat si in tribune, cu putin timp inaintea debutului partidei.

Cu o ora inainte de meci, grupul de suporteri ai formatiei Debrecen (circa 200 de persoane) a intalnit , in fata unui centru comercial din apropierea salii, galeria Rulmentului, iar cele doua grupuri s-au luat la bataie, profitand de lipsa reprezentantilor Jandarmeriei in acea zona. Potrivit Romania Libera, incidentele au continuat si in incinta Salii Sporturilor, unde doi suporteri maghiari s-au batut cu mai multi sustinatori brasoveni la toaleta.

In cele din urma, spiritele s-au calmat dupa interventia in forta a jandarmilor si Politiei Comunitare, care i-au evacuat pe fanii turbulenti, aplicandu-le amenzi usturatoare. Pentru a preveni si alte incidente, Prefectura Brasov a decis suplimentarea fortelor de ordine din sala, jandarmii organizand un cordon de securitate intre cele doua galerii. Conform organizatorilor, noua "Lege Dragomir" privind combaterea violentei in sport prevede ca ordinea din sali sa fie asigurata de firme de paza si protectie. In lipsa acestora, organizatorii au decis ca securitatea din incinta salii sa fie asigurata doar de Politia Comunitara, in vreme ce Jandarmeria urma sa asigure ordinea in afara arenei, precizeaza cotidianul Ziua.

Galagia suporterilor nu a reusit sa impiedice Rulmentul sa se califice in sferturile de finala ale Cupei Cupelor. Ardelencele au invins cu 25-20 (14-9) formatia maghiara Debrecen.

Golurile formatiei antrenate de Mariana Tarcau fost inscrise de Vizitiu (8), Neagu (6), Woo Sun Hee (4), Gogarla(4), Barcan (2) si Niculae (1). „E o victorie importanta si le felicit pe jucatoare. Mai e mult pana la finala, dar ma bucur enorm cand vad ca mezinele Neagu si Vizitiu (n.r. - ambele de 19 ani) se ridica la nivelul acestei echipe", a declarat antrenoarea Mariana Tarca, citata de Adevarul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.