Vestea ca Ilie Nastase si-a dat demisia din fruntea FR Tenis pe motiv ca justitia nu este corecta a socat o tara intreaga. In stilu-i caracteristic, asa cum facea si pe teren atunci cand se simtea nedreptatit, Nastase a lansat un atac dur la adresa justitiei si a judecatoarei Emilia Cioaba de la Tribunalul Timis, care ar fi dispus rejudecarea cauzei dintre ANS si CS Vointa la prima instanta. Numai ca, ieri, Tribunalul Timis a replicat, precizand ca este regretabil faptul ca Nastase a adus astfel de acuzatii care au prejudiciat grav imaginea instantei timisorene. "In cazul in care are cunostinta de fapte concrete de coruptie, il invitam sa le faca publice", arata Tribunalul Timis, dupa care face si o rectificare socanta. Astfel, conform purtatorului de cuvant al instantei respective, Emilia Cioaba n-a facut parte din completul de judecata care a pronuntat decizia nr. 1000/11.02.2008! "Acuzele sunt nefondate si rezulta dintr-o lipsa de informare prealabila declaratiilor date", mai arata Tribunalul Timis, precizand ca sentinta data luni, in dosarul dosarul 22847/3/2005 (3389/2005), nu este irevocabila, "fiind susceptibila de recurs in termen de 15 zile". Recurs care poate fi inaintat de ANS sau CS Vointa si nicidecum de Nastase, care nu este parte in proces. Pana atunci, ramane solutia data la sectia civila a Tribunalului Timis de catre completul de judecata C1: "admite apelul reclamantului si cererea de interventie accesorie. Desfiinteaza hotararea si trimite cauza spre rejudecare la Judecatoria Timisoara." Cu alte cuvinte, conform presedintelui CS Vointa, Marian Strugaru, "ANS n-a primit acceptul de a ne evacua".
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Românul plecat din Giulvăz în Spania prin Erasmus și ajuns în Copenhaga, unde...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscopul bani 6-12 aprilie: Zodiile care dau lovitura financiară săptămâna...
Sursa: garbo.ro
-
Denise Rifai revine pe Antena 1 cu o nouă emisiune. Ce surprize pregătește...
Sursa: kudika.ro