Bistrita va primi in urmatoarele trei zile doua echipe din Bucuresti pe propriul teren

Gloria Bistrita primeste pe teren propriu pe FC National. Aparent, este intalnirea a doua echipe fara griji, insa bistritenii trebuie sa castige, pentru ca se afla la minus unu in clasamentul "adevarului", iar miercuri la Bistrita vine si Steaua, asa ca echipa lui Tata Jean trebuie sa fie precauta si sa invinga astazi * Poli AEK Timisoara vizeaza o a treia victorie consecutiva in acest retur, una care ar linisti definitiv apele pe Bega.

Cu minus sase la "adevar", echipa lui Olaroiu, sustinuta ca de obicei de un public extraordinar, va incerca sa nu faca pasi gresiti pe teren propriu. Fanii timisoreni au si motive sa se inghesuie in tribunele stadionului "Dan Paltinisanu", fiindca ei se mandresc ca, dupa aproape 13 ani, echipa lor favorita a dat echipei nationale doi titulari la meciul cu Macedonia, Cosmin Contra si Viorel Moldovan * Meciurile de astazi se incheie in "Groapa", acolo unde Dinamo primeste pe Poli Iasi.

Dinamo a traversat o saptamana in care i s-a subtiat din nou lotul, dar nu prin vreun transfer prin Asia, ci prin trimiterea la echipa de tineret a lui Adrian Iordache si Dorin Semeghin, prinsi intr-un club de manele la o ora tarzie. Andone pare decis sa renunte definitiv la cei doi jucatori, insa in conditiile in care linia de fund a lui Dinamo nu stralucea nici pana acum, va fi destul de greu.

Poli Iasi vine cu sansa a doua in Stefan cel Mare, cel putin dupa evolutia slaba din prima etapa a returului, cand a pierdut fara drept de apel in Giulesti, dar spera sa repete jocul si rezultatul din Ghencea, din prima parte a campionatului, cand a obtinut o victorie suprinzatoare * Otelul, o echipa fara probleme de clasament, si, mai nou, fara datorii, dupa ce indienii de la Mittal Steel au mutat clubul la alta firma, curata ca lacrima, primeste maine pe teren propriu o condamnata, FC Brasov. Echipa lui Gabi Stan trebuie sa plece cu ceva puncte pentru a mai spera la ramanerea in Divizia A, "Steagul" aflandu-se in acest moment la un fatal minus 11 la "adevar" *

Etapa se incheie maine seara in Giulesti, cu Rapid CFR Cluj. Victoria este obligatorie pentru gazde, care doresc sa ramana in plasa echipelor de pe primul loc, in timp ce clujenii, plasati pe un linistitor loc sase, pot evolua fara presiune pe terenul Rapidului.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.