O treime dintre fotbalistii convocati pentru meciurile cu Olanda si Macedonia sint de la Steaua, decizia fiind luata de selectioner dupa jocul de la Villarreal. Pe de alta parte, Piturca, actionar la gruparea din Ghencea, a convocat trei jucatori de la Timisoara si unul de la Dinamo.

Cei 22 de jucatori care vor pregati meciurile cu Olanda si Macedonia, din preliminariile CM 2006, au intrat de ieri in cantonament, la Saftica. Selectionerul Victor Piturca a asteptat incheierea partidei Villarreal-Steaua pentru a pune pe lista ultimele nume cu jucatorii convocati din campionatul intern, astfel ca dintre cei 13 fotbalisti pe care ii regasim si in Divizia A, sapte apartin Stelei. Alaturi de Ogararu, Radoi, Ghionea, Petre Marin, Dorinel Munteanu, Andrei Cristea si Oprita, la Casa Fotbalului au sosit, ieri la prinz, Gigel Bucur (Sp. Studentesc), Plesan (Univ. Craiova), Florentin Petre (Dinamo), Contra, Marius Popa si Viorel Moldovan (Poli Timisoara).

Costel Gilca, singurul intirziat la convocare

De la antrenamentul de aseara a lipsit un singur jucator, care insa evolueaza in strainatate, Costel Gilca. El era asteptat la Saftica, dupa ora 17.00, fiind, de altfel, singurul absent motivat de la prima sedinta de pregatire. "Sint partial multumit de lotul pe care il am la dispozitie", a spus Piturca, adaugind: "As fi vrut sa vina si Stoican, Marius Niculae, Ganea sau Mutu. Totusi, probleme deosebite nu exista in momentul de fata, cu exceptia faptului ca avem citiva fotbalisti care nu au mai jucat de mult, cum ar fi Chivu, insa el a fost destul de sigur in meciul cu Milan. Lui Lobont, titular in poarta Ajaxului dupa multa vreme, nu i se poate imputa decisiv nici unul dintre cele patru goluri primite duminica de la PSV Eindhoven".

Stelea, lasat in Stefan cel Mare

Pe de alta parte, Piturca s-a aratat nemultumit de prestatia lui Bogdan Stelea in primele partide ale sezonului, astfel ca s-a hotarit sa mizeze pe Marius Popa, ca rezerva a lui Lobont. In lot nu exista probleme majore de sanatate, Florentin Petre, accidentat in partida cu Sportul Studentesc, fiind asteptat astazi sa intre in programul de pregatire. De asemenea, Radoi resimte usoare dureri cauzate de o afectiune mai veche, insa starea sa nu este ingrijoratoare. "Meciul cu Olanda este decisiv pentru raminerea in cartile calificarii. Pe ei ii avantajeaza si un rezultat de egalitate, noi nu avem decit varianta victoriei", a spus Piturca, in timp ce Lobont este de parere ca sint sanse mari ca Romania sa treaca de Olanda.

Partida cu "Portocala mecanica" este programata simbata, de la ora 20.00, pe stadionul Giulesti, selectionatele de tineret intilnindu-se cu o zi mai devreme, de la ora 15.00, la Urziceni.

Olanda vine cu vedetele

Marco Van Basten a luat in calcul doar 20 de jucatori pentru deplasarea din Romania, insa tehnicianul olandezilor are avantajul de a putea miza pe artileria grea, care ii are pe Van Nistelrooy si Arjen Robben drept piese de rezistenta. Ultimul dintre ei a revenit simbata dupa aproape sase saptamini de pauza, cauzata de fractura unui deget la picior. Revoltele din preajma nationalei nu sint de natura sa afecteze in vreun fel atmosfera din lot, mai ales ca pentru postul de atacant concurenta tinde sa se subtieze o data cu intentia lui Kluivert de a se retrage definitiv din echipa Olandei.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.