Dupa ce au fost acuzate ca "au evadat" din hotel pentru a hoinari prin baruri, unde au consumat bauturi alcoolice si s-au delectat cu un spectacol de strip-tease, gimnastele din lotul olimpic au primit ieri o noua lovitura. Octavian Belu, care, cel mai probabil, va reveni astazi la conducerea lotului national feminin, a solicitat in sedinta Comitetului Executiv al Federatiei ca fetele sa fie mutate din Hotelul Sport, fiindca acestea isi pierd noptile "giugiulindu-se si urmarind filme porno". Decizia ca gimnastele sa fie trimise la cluburi a fost, deocamdata, "inghetata", dar poate fi reactivata la prima abatere.

Hotarirea de a dizolva temporar lotul olimpic feminin de gimnastica a stirnit un adevarat tsunami in sportul care a adus cele mai multe medalii Romaniei. Dezvaluirile socante ale lui Vieru despre viata extrasportiva a campioanelor olimpice, multe dintre ele minore, au fost puse initial pe seama metodelor comuniste de constringere practicate de presedintele FRG, care ar fi incercat astfel sa-si justifice atitudinea dictatoriala.

Ieri, Octavian Belu a confirmat si a completat rechizitoriul, oferind amanunte picante din viata pustoaicelor de aur, platind astfel, cu virf si indesat, o polita sportivelor care dezvaluisera privatiunile impuse de antrenori in cantonamentul de la Deva.
Motivul oficial al sanctiunilor a fost acela ca fetele sint prea grase si ca nu se mai pot antrena corespunzator. Adevaratele cauze care au stat la baza unei decizii asa de drastice au fost, se pare, altele. Scapate din friu dupa demisiile antrenorilor Octavian Belu si Mariana Bitang, componentele lotului national au dat iama prin baruri, au incercat gustul cocktail-urilor cu alcool si s-au delectat cu show-uri de strip-tease in cluburi deocheate.

Perechi-perechi

In plina sedinta a Comitetului Executiv, la care au asistat si citiva dintre parintii fetelor, Belu a mai spulberat din ideile preconcepute ca gimnastele au viata de calugarite. "Noaptea se stringeau perechi-perechi in camera la cite unul, unde se giugiuleau si urmareau filme porno", a fost declaratia uluitoare a celui mai titrat antrenor de gimnastica din lume. Exista banuiala ca fetele erau insotite la distractiile nocturne de gimnastii de la lotul national de juniori, cazati in acelasi hotel.

Oficialii federatiei au luat astfel masura de a muta cartierul general al lotului de la Hotelul Sport din cadrul CSN "Lia Manoliu" la un hotel din cartierul bucurestean Floreasca.

In plus, Vieru si compania au solicitat conducerii Hotelului Sport sa scoata din programul de cablu posturile care difuzeaza filme pentru adulti. "Belu este singurul care le poate tine in friu", a concluzionat Nicolae Vieru, care asteapta astazi revenirea antrenorului la echipa.

Stoica refuza sa comenteze

Octavian Belu a fost insa ceva mai rezervat: "Astept mai intii o evaluare medicala a fetelor si abia apoi voi lua o decizie in privinta revenirii. Poate n-am de ce sa mai revin, fiindca n-as mai avea pe cine sa antrenez". Conform unor surse federale, mai multe gimnaste sint suspectate ca "s-au dat lovite" pentru a se sustrage programului dur de pregatire. Exista insa si cazuri disperate, cum este cel al Andreei Munteanu, a carei mama a izbucnit in plins la sedinta, solicitind federatiei ajutor pentru a efectua in strainatate un consult medical la coloana. Pentru a evita viitoarele escapade nocturne, colectivul tehnic analizeaza propunerea de a le scoate pe gimnaste la discoteca, "intr-un cadru organizat".

Adrian Stoica, secretarul general al FRG, a confirmat ca la hotelul sportivilor au fost citeva probleme, dar a refuzat sa ofere detalii despre viata extrasportiva a gimnastelor. "N-am vobit despre aceste necazuri pina acum, asa ca n-o voi face nici de aici inainte". Pina la jumatatea lunii aprilie, lotul olimpic feminin va continua sa se pregateasca la Bucuresti, dupa care va reveni in cantonamentul traditional de la Deva.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.