Sport 26 Iunie 2007 02:11
Cel mai tare turneu de tenis din lume, Wimbledon, dotat cu premii in valoare de 16,6 milioane de euro a demarat, ieri, la Londra, cu mici probleme. Toate partidele zilei au fost aminate citeva ore, din cauza ploii.

Liderul mondial, Roger Federe, este sustinut de fostul numar 1 al clasamentului ATP, Pete Sampras, americanul fiind de parere ca Federer ii va bate toate recordurile, inclusiv cistigarea a 14 trofee de Grand Slam, adunate de Sampras in 15 ani de cariera. "Este cel mai bun jucator din lume si cred ca imi va dobori toate recordurile. Poate cistiga 16 titluri de Grand Slam", a afirmat Sampras. Singurul reprezentant al Romaniei pe tabloul de simplu masculin, Andrei Pavel, urma sa joace, ieri, in turul I, impotriva argentinianului Juan-Pablo Guzman. Chiar daca s-ar califica in turul secund, Pavel are o misiune grea, deoarece in urmatorul act se va "duela" cu invingatorul dintre James Blake (SUA, nr.9) si Igor Andreev (Rusia). La feminin, sperantele noastre se leaga doar de Edina Gallovits, cea care va incerca astazi sa treaca de Meilen Tu (SUA - 41 WTA).

"Sexoasele" Wimbledonului

Tabloidul "The Sun" a initiat un sondaj de opinie privind cea mai sexoasa participanta la Wimbledon din istoria turneului. In cele 10 variante propuse de publicatia britanica se afla Ana Ivanovici (Serbia), Anna Kournikova (Rusia/retrasa in 2003), Maria Kirilenko (Rusia), Anastasia Myskina (Rusia), Maria Sarapova (Rusia), Serena Williams (SUA), Jelena Jankovici (Serbia), Tatiana Golovin (Franta), Daniela Hantuchova (Slovacia) si Nicole Vaidisova (Cehia). Pina in prezent, in clasament conduce Sarapova (22 %), ea fiind urmata de Kournikova (20%) si Kirilenko (14%).

Rapperul Spadea "in da Wimblehood"

Americanul Vincent Spadea, care trebuia sa il intilneasca, ieri, pe croatul Ivan Ljubicici (nr.15) este un mare iubitor de muzica, in special al genului rapp. Cu o zi inainte de startul turneului, tenismanul american a dezvaluit ca lucreaza la primul sau album muzical, dar care nu il va face pentru a-l vinde, ci pentru a putea fi copiat gratis de pe Internet. "Chiar daca sint alb asta nu inseamna ca nu pot sa cint rapp. Nu am crescut "in da hood" (n.r. - in cartier) dar eu zic ca ma pricep la fel de bine ca un cintaret de culoare. I-am compus o melodie si prietenului meu Andy Roddick pentru participarea sa la Olimpiada. Vreau sa string toate piesele, sa le inregistrez din nou si sa le pun gratis pe Internet", a afirmat Spadea.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.