Gruparea capitolina a dezmintit intr-un comunicat publicat pe site-ul sau oficial ca ar negocia cu Inter un eventual transfer al lui Chivu la campioana Italiei.
"Referitor la cele publicate de principalele organe de presa referitor la posibilul transfer al lui Chivu, AS Roma anunta ca nici o negociere nu este in curs de desfasurare. Intalnirile avute cu reprezentanti ai lui Inter au fost finalizate doar cu rezolvarea drepturilor asupra prestatiilor sportive ale lui Pizarro. Astfel, informatiile difuze, cum ar fi termeni economici si financiari, trebuie considerate neadevarate si fara fundament", se arata intr-un comunicat al lui AS Roma.

Reactia gruparii romane vine dupa ce " La Gazzetta dello Sport" anuntase miercuri dimineata ca oficialii de la AS Roma si Inter Milano s-au inteles in privinta trecerii lui Chivu la campioana Italiei, pentru 12 milioane de euro, tranzactie ce nu ar avea nimic in comun cu negocierile privind drepturile federative asupra lui Pizarro. Chivu ar fi urmat sa semneze un contract pe cinci sezoane cu Inter, pentru un salariu anual de 4,5 milioane de euro. Roma si Inter au anuntat miercuri dupa-amiaza ca au ajuns la un acord pentru ca mijlocasul chilian sa ramana la gruparea din capitala Italiei, care va beneficia integral de drepturile federative ale fotbalistului. Totusi, presedintele lui Inter, Massimo Moratti, aflat in vizita la inchisoarea Rebibbia, le-a transmis detinutilor care tin cu AS Roma ca l-a transferat pe Chivu, dar a negat acest lucru in fata jurnalistilor, informeaza "Il Messaggero".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.