"In acest an, poate chiar in aceasta vara, sigur voi reveni. Pana acum am stat un an, am facut pauza, dar trebuie sa revin. Sunt discutii, dar cand si unde nu stiu sa va spun. Sigur voi reveni la momentul si locul potrivit", a declarat fostul international. Ultima data pe banca tehnica a celor de la Poli Timisoara, Gheorghe Hagi a fost curtat de finul Gigi Becali, pentru o functie la Steaua, dar negocierile s-au sistat, iar Olaroiu a fost reconfirmat.
Echipa nationala ramane in continuare o preocupare a celui care a fost desemnat fotbalistul secolului trecut in Romania.
Hagi pune presiunea calificarii pe actualii lideri ai tricolorilor, Mutu si Chivu. "Eu nu fac comparatie intre generatii, dar e clar ca cei doi sunt cei mai importanti fotbalisti romani ai momentului si au obligatia sa aduca rezultate. Sa nu ne imaginam ca am realizat mare lucru invingand Slovenia. Am castigat sase puncte, dar greul abia incepe. Avem insa toate sansele sa ajungem la Campionatul European", a spus "Regele". Pana la revenirea totala in fotbal ca antrenor, Hagi se ocupa de descoperirea micilor talente intr-un program national.
Despre autor:
Sursa: Click.ro
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro