Daca ar fi fost vorba de un meci de campionat sau de o alta echipa in locul Stelei, probabil ca 90% dintre cei care au vazut partida de aseara s-ar fi gindit, inca din prima jumatate de ora, ca fabrica de bere si-a bagat coada in stabilirea primei finaliste.

Pentru ca ce-a jucat trupa lui Olaroiu a semanat a non-combat. Timisoara n-a rupt gura tirgului, dar pina la urma nici n-a prea fost nevoie

Nici ca se putea o locatie mai buna pentru Poli si Steaua. Giulestiul, cu sinele aproape, cu locomotivele care saluta nocturna aprinsa de fiecare data. si cu trenurile de noapte care se scurg pe linga stadion cam ca rindurile demisiei, scrise rar, pe sub ochii lui Olaroiu. Era oarecum ultimul tren si cam ultima pagina. si pentru unii, si pentru altii. Asa ca era de asteptat ca ritmul sa fie si el de cadenta unui expres. N-a fost cazul, pentru ca nimeni n-a bagat carbuni.

Sigur, teoretic, ambele s-au asezat ofensiv, ambele au incercat sa faca ceva pentru a schimba directia de mers. Numai ca partida a semanat mult prea mult cu o halta. Deprimanta, inexpresiva, trista pe alocuri, in care trenurile, personificate aici de ocazii, sint rare.

Numai Mc Kain a spart tacerea, cum altfel decit dintr-o faza fixa, dupa care s-a mers pe burta. in rest, n-a ramas decit agitat ia de pe banca a lui Olaroiu, care a semanat insa prea mult cu cea a unei batiste pe peronul unei gari in paragina. Iar seful de tren de la oficiala nu prea mai are rabdare, mai ales ca biletul nu mai e valabil de anul trecut. Timisoara a cam mers cu nasul, dar, oricum, a ajuns la destinatie. Ceea ce despre Steaua nu mai poate fi vorba. Asa ca se asteapta, din secunda in secunda, schimbarea de macaz.

MIHAI STOICA: Nu m-am simtit niciodata atit de umilit. Nu credeam ca o sa vad echipa jucind in halul asta. Au fost jucatori ca Radoi si Nesu, care se dadeau si de reclame pentru victorie, si altii care n-au jucat nimic

GIGI BECALI: Problema e ca echipa nu a jucat nimic. Eu nu mai gasesc nici o explicatie! Totusi, mai sper la Liga Campionilor. Dupa atitea ghinioane trebuie sa vina si reusitele! Nu pot sa spun ca a fost ghinion. Nici aia de la Poli nu au jucat cine stie ce, dar nici noi nu am jucat

MARIAN IANCU: Sint multumit de aceasta performanta si poate de acum o sa inceapa sa se vada investitiile facute in aceasta echipa. N-am avut emotii la meci, ci doar cu arbitrajul, care a fost execrabil. seful CCA, in loc sa ameninte cu demisia, mai bine ar face tot posibilul sa aduca arbitri dintr-un campionat mai puteric decit al nostru, nu din Ungaria

Dica, inapoi la Bologna

Decarul stelist, grav accidentat inca de la inceputul anului, spera sa revina cit mai curind in prima garnitura a Stelei. Din nefericire pentru el, Nicolae Dica s-a reaccidentat la unul din antrenamente, suferind o leziune fibrilara care l-a determinat sa mearga la Bologna pentru alte trei saptamini. "Gata, chiar nu mai vreau sa fortez si o sa ma intorc la antrenamente numai cind o sa fiu 100% apt. Sper sa revin in finala Cupei, pe care s-o cistig cu Steaua", a declarat jucatorul.

Bataie la final

Ultimul fluier al arbitrului a aprins spiritele suporterilor ambelor tabere. Fanii viola au sarit gardul ce-i despartea de teren si au ajuns in fata galeriei steliste in care au aruncat cu diverse obiecte. La rindul lor, suporterii ros-albastri au ripostat si au rupt scaunele, pe care le-au aruncat in directia banatenilor. Dupa aproximativ cinci minute in care cele doua tabere s-au infruntat, si-au facut aparitia si jandarmii, care au linistit apele. La final, fortele de ordine au efectuat mai multe arestari din rindul galeriei steliste.

Gigi iritat de ziaristi

inaintea meciului, Gigi Becali s-a lovit de intrebarile presei legate de plecarea lui Olaroiu din Ghencea. "Pe Oli il tin ca vreau eu si te rog sa nu-mi mai pui intrebari", i-a raspuns Becali reporterului, care a fost indepartat cu eleganta de jandarmi.

Nervi pe tunel

Dupa ce Karamian a aratat de mai multe ori semne obscene galeriei steliste, Banel Nicolita i-a reprosat acestuia gestul, lucru care l-a enervat la culme pe armean. Cei doi s-au imbrincit pe tunel imediat dupa incheierea primei reprize, creind un meleu in care s-au implicat fotbalisti ai ambelor formatii, dar si managerul general al ros-albastrilor, Meme Stoica.

Emotii cu Omoduemuke

in minutul 78, mijlocasul Omoduemuke a cazut la pamint dupa o ciocnire cu Petre Marin. Jucatorul a cazut secerat pe gazon si a avut nevoie de respiratie artificiala pentru a-si reveni. intre timp, pe teren a patruns ambulanta, care l-a transportat la spital pentru un control amanuntit. Mijlocasul s-a impotrivit la inceput sa se urce in salvare, fiind in cele din urma convins de Emeghara sa mearga la control.


Despre autor:

Sursa: Cotidianul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.