Dupa sfaturile lui Gica Hagi, transmise prin Gigi Becali, Cosmin Olaroiu a incercat la antrenament mai multe variante de echipa, inainte insa de a afla decizia in cazul lui Dorin Goian.

Dupa cum au aratat lucrurile, se pare ca antrenorul ros-albastrilor nu va face compromisuri majore. Daca Banel ar putea juca fundas dreapta cu Dinamo, brazilianul va fi folosit tot mijlocas central Daca Banel ar putea juca fundas dreapta cu Dinamo, brazilianul va fi folosit tot mijlocas central.

Chiar daca Steaua a invins in Giulesti, se pare ca echipa campioana nu si-a cistigat dreptul la liniste. Jocul echipei a fost pus la zid de catre Gigi Becali, cel care a declarat ca visiniii au fost peste echipa lui Oli ca joc, latifundiarul mergind mai departe si declarind ca Hagi i-a dat citeva idei tactice care, in viziunea patronului, ar trebui respectate de Oli. Acestea erau legate de folosirea lui Banel Nicolita drept fundas dreapta si a lui Elton intr-una dintre benzile terenului pentru ca "n-are forta".

Patronul Stelei nu este la singura mutare tactica, el cerind, acum citeva saptamini, ca Mirel Radoi sa evolueze pe postul de fundas central. Accidentarea lui Ghionea l-a facut pe Oli sa-l treaca pe capitan in defensiva, fara sa trebuiasca sa intre in conflict cu Gigi Becali sau sa-l scoata pe unul dintre cei doi fundasi centrali, Ghionea sau Goian, din primul unsprezece. La antrenamentul de ieri, Cosmin Olaroiu a facut citeva miscari tactice menite sa surprinda eternul adversar al Stelei, Dinamo. Ele, coincidenta sau nu, sint unele dintre cele anuntate de catre Gigi Becali.

Banel Nicolita a fost folosit la schemele tactice doar ca fundas dreapta, in timp ce Lovin a luat loc linga Baciu, in aparare, semn ca Oli a luat in calcul si doleantele patronului. Atunci cind "Ata" a jucat in centrul terenului, Paraschiv a trecut mijlocas dreapta, situatie care s-ar fi putut intimpla, daca lui Goian i-ar fi fost anulat cartonasul galben, el jucind astfel cu Dinamo, sau in cazul in care Radoi si-ar reveni dupa entorsa de la glezna.

Compromisul de a juca cu Banel fundas dreapta este insa unul mic, unul care sa-l poata determina pe Gigi Becali sa treaca cu vederea nerespectarea indicatiilor sale in ceea ce-l priveste pe Elton. Brazilianul pe care Gigi Becali, cu ochiii lui Gica Hagi, il vede pe una dintre benzile terenului, a fost folosit la antrenament tot in centrul terenului, semn ca Olaroiu se opune ideii de a-l lasa pe Rege sa-i faca, indirect, echipa.

Bataie pe bilete

Desi fanii stelisti au protestat la meciul cu Rapid, nefiind prezenti in Giulesti, ei au luat cu asalt, ieri, casele de bilete de la stadionul Ghencea, pentru a prinde un loc la marele derby cu Dinamo, de simbata. Inca de la ora 11:00, cu o ora inaintea deschiderii caselor, peste 50 de suporteri formasera cozi, iar pe parcursul zilei, mai mult de 700 de oameni si-au achizitionat tichetele mult dorite.

Radoi ar putea reveni

Mirel Radoi si francezul Cyril Thereau nu au fost prezenti nici la sedinta de pregatire de ieri. Radoi, care a suferit o entorsa, ar putea fi menajat pina in preziua partidei cu Dinamo, el avind sanse sa fie refacut pina la ora meciului. De cealalta parte, atacantul din Hexagon are sanse din ce in ce mai reduse sa fie refacut pina la ora derby-ului, dupa ce a suferit o fisura la osul metatarsian.

Fara Goian!

Dupa ce a jucat partida cu Rapid, din Giulesti, sub amenintarea suspendarii, fundasul stelist Dorin Goian nu a scapat de cartonasul galben care i-a pecetluit absenta din derby-ul cu Dinamo. In minutul 39 al partidei cu elevii lui Razvan Lucescu, Goian a intrat prin alunecare la Ganea, acesta l-a atacat cu ambele picioare ridicate, dar slovacul Lubos Michel i-a acordat galben, eronat, stelistului.

Steaua a depus un memoriu la Comisia de Disciplina a FRF, data fiind si situatia grea prin care trece echipa campioana la nivel de fundasi centrali, odata cu accidentarile lui Ghionea, Radoi si lui Ovidiu Petre. Ieri, Comisia de Disciplina a respins memoriul Stelei, desi exista precedente, iar stelistii au adus caseta video care sa demonstreze eroarea lui Michel. In lumina acestei decizii, se pare ca Mirel Radoi va fi nevoit sa intre in derby-ul cu Dinamo, asta chiar daca glezna sa nu s-a dezumflat, capitanul neantrenindu- se in ultimele doua zile. Oficialii stelisti vor face apel la decizia Comisiei de Disciplina, pentru a-l putea folosi pe fundas in meciul cu Dinamo.

VALERIU ARGASEALA:" Noi am fost convinsi ca se va anula acel cartonas primit de Goian, dar se pare ca nu a existat vointa sau ceva i-a impiedicat pe membrii comisiei sa faca dreptate. Au avut la dispozitie si proba video pe care le-am dat-o noi, care demonstreaza ca acordarea acelui avertisment a fost o eroare de arbitraj. Exista cinci cazuri de jucatori din campionatul romanesc carora le-au fost anulate cartonasele si exista regulamente care obliga Comisia sa rectifice anumite greseli facute de arbitru in timpul jocului."

"Avem prima sansa in derby!"

Marele absent al derby-ului de simbata, stelistul Nicolae Dica, declara, de la clinica din Bologna, ca echipa sa are prima sansa in meciul cu Dinamo, pentru ca evolueaza pe teren propriu, dar si datorita faptului ca are un moral ridicat dupa victoria din Giulesti. "Cu Dinamo va fi greu, poate mai greu decit cu Rapid. Steaua lupta pentru locul doi, Dinamo nu prea a mai cistigat in ultima vreme, este un derby, isi doresc foarte tare si ei sa cistige si sa-si ia revansa dupa rezultatele mai slabe. Consider ca plecam cu prima sansa, pentru ca jucam acasa, iar baietii au acum un moral bun, dupa victoria cu Rapid".

Dica isi doreste ca seria accidentarilor din tabara stelista sa ia sfirsit si spera ca absentele sa nu afecteze prea mult jocul echipei: "Sper sa se termine odata cu accidentarile astea, prea au venit ghinioanele peste noi. Nu stiu ce s-ar fi intimplat daca ar fi fost tot lotul valid pina acum, poate ar fi fost mai bine, dar poate era si mai rau, nu poti spune exact". Stelistul a declarat ca va fi prezent in tribune la derby, alaturi de celalalt coleg de suferinta, de la Bologna, Daniel Oprita.

Dica si Oprita, spectatori la derby

Stelistii vor fi incurajati din tribune la meciul cu Dinamo de colegii lor accidentati, Nicolae Dica si Daniel Oprita, care se vor intoarce in tara pentru a-si petrece Sarbatorile de Paste acasa, alaturi de familiile lor. Oprita s-a intors in Romania inca de ieri, in vreme ce golgeterul Stelei in Champions League va sosi miine, in jurul prinzului.


Despre autor:

Sursa: Cotidianul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.