Mihai Stoica declara recent ca principalele obiective ale Stelei, dupa eliminarea din Cupa UEFA, sint ocuparea locului doi in campionat si obtinerea unui rezultat concludent in confruntarea din retur cu rivalii de la Dinamo.

Si, pentru asta, ros-albastrii fac eforturi financiare considerabile. Elton trebuie sa se acomodeze cu programul pentru a fi titular cu giulestenii, peste trei etape.
Pretul "de banana", exprimarea apartinind presei braziliene, cu care Steaua l-a achizitionat pe brazilianul Elton, 800.000 de euro, nu e unul conform cu realitatea. Asta pentru ca Steaua a platit mai multor impresari ai jucatorului suma de 300.000 de euro, iar impresarul fotbalistului, Carlos Oliveira Tadeu, a cerut aproximativ 250.000 de euro pentru a ceda procentele pe care le detinea din drepturile federative ale lui Elton.

Agentul din Tara Cafelei s-a ocupat si de trecerea lui Andrey in Ghencea, el avind procente si din drepturile federative ale portarului care a debutat saptamina trecuta la echipa campioana. Daca la aceasta suma se mai adauga si prima de instalare a lui Elton, pe care o va primi dupa ce se vor semna actele, se pare ca brazilianul a costat-o pe Steaua aproape 1,5 milioane de euro.

Graba cu care Steaua s-a miscat in ultimul timp, plus banii pe care au fost, pina la urma, de acord sa-i plateasca impresarilor, s-a datorat si prestatiilor mai putin reusite de ros-albastri in campionat, precum si faptului ca stelistii mizeaza pe o victorie in fata celor de la Rapid, meciul putind fi decisiv pentru stabilirea ocupantei locului doi, cel care duce in tururile preliminare ale Ligii Campionilor.

In partidele cu Farul Constant a si cu Arges, brazilianul va juca atit cit sa se poata acomoda cu stilul de joc al echipei, cu terenurile, cu frigul din Romania, asta pentru ca, la ora partidei cu Rapid, el sa poata intra din primul minut si sa arate ca-si merita banii.

Atentie la presiune

Venit ca un salvator al Stelei, echipa care a marcat doar de doua ori in ultimele sase etape de campionat, brazilianul Elton va avea si o alta problema, dincolo de acomodarea cu Romania. Presiunea la care va fi supus, in parte din cauza inaltimii, in parte din cauza asteptarilor imense, s-ar putea sa dauneze jocului fostului jucator al celor de la Corinthians. Iar asta ar atrage imediat multe manifestari de oprobriu din partea suporterilor stelisti, lucru care ar crea din nou tensiune intre acestia si managerul general, Mihai Stoica.


Despre autor:

Sursa: Cotidianul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.