Doua minute! Atat au despartit-o anul trecut pe Steaua de visul disputarii unei finale de Cupa UEFA. Au fost doua minute ale unei semifinale fatidice, in care englezii de la Middlesbroug, cu “killer-ul” Maccarone in prim-plan, ne-au amutit si, totodata, ne-au impietrit inimile.

Ce cosmar! Nu se poate asa ceva, ne-am soptit resemnati in barbie, pentru ca apoi sa blestemam destinul ce ne-ar fi amintit intr-un fel de Sevilla ’86. Ne-a durut, dar… ne-a trecut. Mai ales acum, cand, iata, apropo de destin, Steaua are posibilitatea de a-si masura fortele cu FC Sevilla, nimeni alta decat detinatoarea trofeului si lidera lumii in 2006. Sigur ca, intrand in febra confruntarii din aceasta seara, veti spune ca ar fi fost sublima o finala Steaua-Sevilla, decat o astfel de "dubla" a "16-imilor", insa, data fiind conjunctura, e bine sa gandim pozitiv si sa admitem ca Radoi & comp ar putea lua drumul accederii in ultimul act printr-o calificare chiar pe "Ramon Sanchez-Pizjuan".

Adica tocmai pe arena unde Duckadam, Belodedici, Boloni, Balint, Lacatus si ceilalti componenti ai "generatiei de aur" au scris o memorabila fila de istorie. Pe care actualii stelisti vor s-o rescrie incepand din aceasta seara, cand, firesc, isi doresc un succes care sa le dea "aripi" pentru returul din 22 februarie. Ca asa stau lucrurile o recunoaste si antrenorul Cosmin Olaroiu, care, pe fondul alinierii unui "11" ofensiv, spera intr-o prestatie menita sa aduca bucurie in sufletele unor suporteri ce, cu siguranta, vor umple la refuz arena din Ghencea. "Ca si in primavara si vara anului trecut, jucam primul meci oficial in Europa. Sper ca maine echipa sa de dovada de mult curaj in fata spaniolilor. Ne-am pregatit bine si, normal, dorim sa ne impunem.

Sigur, intalnim o formatie a Sevillei redutabila, cu o exprimare tactica deosebita, care nu intamplator a adus-o in postura de echipa anului 2006, dar asta nu trebuie sa ne sperie. Am vazut mai multe casete cu adversarii de maine (nr. azi) si am observat ca obisnuieste sa joace in diverse formule, insa au si ei mai multe slabiciuni pe care vom incerca sa le speculam. In plus, trec printr-o perioada mai slaba in campionatul lor, asa ca speram intr-o victorie menita sa ne sporeasca sansele calificarii in perspectiva returului. Important e sa nu primim gol si sa marcam noi, aducand astfel satisfactie suporterilor, care, sunt convins, vor umple stadionul Ghencea", a subliniat Olaroiu, tot el adaugand ca mai exista doua semne de intrebare asupra formulei de start, insa are deja fixata in minte echipa capabila sa invinga asta-seara.

Andaluzii merg pe cartea victoriei

De partea cealalta, andaluzii (sositi ieri in Romania) nu se lasa nici ei mai prejos si, nici una-nici doua, spun ca au venit la Bucuresti sa invinga, chiar daca, la o adica, admit ca n-ar fi o tragedie daca FC Sevilla ar fi eliminata de "o formatie foarte valoroasa" ca Steaua. "Nu vreau sa vorbesc prea mult despre acest meci. S-au spus multe pana acum si cred ca nu este nevoie sa mai agitam spiritele mai mult decat sunt. Cert e ca noi suntem optimisti inaintea partidei din Cupa UEFA, competitie care ne-a adus deja multa bucurie, dar nu va fi un dezastru daca vom fi eliminati de o echipa foarte valoroasa. Oricum, mergem la Bucuresti doar ca sa castigam si vreau ca nimeni sa nu uite acest lucru", a subliniat inaintea sosirii in tara noastra presedintele gruparii iberice, Jose Maria del Nido, tot el adaugand ca, desi au avut unele meciuri mai slabe in Primera, are incredere in elevii lui Juande Ramos si ca obiectivul principal al Sevillei este calificarea in Liga Campionilor, fara insa a renunta la o alta competitie in care evolueaza echipa.

"Nu vreau sa ma gandesc la eliminare, dar toti suntem constienti ca acest lucru este posibil. Cupa UEFA este pentru noi o competitie placuta si vrem sa luptam pana la final. Steaua este o echipa care poate avea o formula de atac variata. Noi trebuie sa ne comportam ca la ultimul meci, in privinta liniei defensive. Oricum, mergem la Bucuresti sa castigam", a completat liderul din poarta spaniolilor, Palop. "Noi mereu vrem sa castigam. Cert este ca va fi o partida de o mare intensitate. Ei vor incerca sa obtina un rezultat bun, iar noi vrem unul pozitiv, pentru a decide apoi calificarea pe terenul nostru. Nu ne temem de Steaua", a precizat si Daniel Alves, omitand sa spuna ca Sevilla are la dispozitie un lot destul de "subtire" dupa accidentarile numeroase din ultima vreme (de altfel jucatori importanti ca Renato, Kanoute si Navarro sunt dati ca incerti), basca faptul ca Steaua a inceput sa-si spuna cuvantul tot mai pregnant in Europa.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.