Nationala de fotbal a Romaniei va avea ca partenere de verificare primele trei clasate la CM din Germania si chiar in februarie va juca impotriva campioanei mondiale, Italia

Primul an de mandat al lui Ionut Lupescu la Casa Fotbalului s-a dovedit profitabil pentru FRF, macar la nivelul incasarilor, daca nu si la cel al performantelor echipelor nationale. Reprezentativa de tineret a ratat calificarea la turneul final al Euro 2007, seniorii au facut egal acasa cu Bulgaria si implicit un pas inapoi pe drumul calificarii la CE 2008, dar federatia incheie 2006 cu un profit de 400.000 de euro.

Ieri a fost ziua bilantului pentru echipa lui Mircea Sandu, iar directorul general al FRF, Ionut Lupescu, a spus: "Daca la inceputul acestui an estimam ca vom incheia 2006 cu un deficit de 300.000 de euro, acum pot spune ca vom avea un profit de 400.000. Activitatea de marketing a functionat foarte bine si am inregistrat venituri de 1,5 milioane de euro, in timp ce pentru 2007 estimam incasari de peste 3,2 milioane".

Franta, cadoul lui Platini

Nici in alcatuirea programului echipei nationale pe 2007 membrii federatiei nu s-au miscat rau, iar in anul care va veni tricolorii vor juca trei amicale foarte puternice. Primul este si cel mai important dintre ele, urmind a fi disputat impotriva Italiei, in Peninsula, pe 7 februarie. Aceasta intilnire cu campioana mondiala a fost mijlocita si de fostul international Florin Raducioiu, care se afla in relatii foarte bune cu selectionerul Squadrei Azzurra, Roberto Donadoni.

Urmatoarele confruntari de verificare vor fi cu Turcia (22 august) si cu medaliata cu bronz a Mondialului din 2006, Germania (12 septembrie). Podiumul ultimei editii a CM va fi completat in 2008, cu un meci impotriva vicecampioanei mondiale, Franta, a carui data de desfasurare va fi stabilita anul viitor. Intilnirea cu nationala "cocosului galic" a fost o initiativa a candidatului francez la presedintia UEFA, Michel Platini, care prin acest gest a incercat sa capteze bunavointa lui Mircea Sandu cu citeva saptamini inaintea alegerilor. Multe dintre aceste intilniri se vor disputa din pacate in deplasare, tara noastra neavind inca un stadion de peste 50.000 de locuri, care sa ofere conditii decente unor adversari de asemenea calibru.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.