Elvetianul Roger Federer a reusit sa-si adjudece cel de-al patrulea Mare Slem din acest an, nelasandu-i nicio sansa americanului James Blake in finala de ieri a Masters-ului de la Shanghai: 6-0, 6-3, 6-4. In varsta de numai 25 de ani, Federer termina pentru al treilea an consecutiv pe primul loc in clasamentul ATP, fiind, de departe, cel mai valoros tenismen al lumii. Cele 96 de victorii din acest an si doar 5 infrangeri (dintre care patru in confruntarile cu Rafael Nadal) sunt mai mult decat graitoare, elvetianul castigand in 2006 Australian Open, US Open si Wimbledon, pentru a le enumera doar pe cele mai importante.

96 este si numarul de minute de care Federer a avut nevoie sa-l invinga fara drept de apel pe Blake, americanul nereusind sa-l suprinda cu nimic pe liderul mondial, in ciuda faptului ca a incercat o varietate mare de lovituri. De altfel, niciun tenismen nu a izbutit sa-l puna in dificultate pe elvetian pe parcursul Masters-ului de la Shanghai, cu o singura exceptie: Nikolai Davydenko. Din pacate pentru el, rusul nu a reusit sa treaca de faza grupelor.

Chiar daca Federer nu a izbutit sa-si implineasca unul din vise, castigarea tuturor turneelor de Mare Slem ale anului, are motive de satisfactie. Dupa ce sambata il invinsese pe numarul doi mondial, Rafael Nadal, elevetianul declara: "Sunt extrem de fericit, deoarece astept mereu cu nerabdare partidele impotriva celui mai bun jucator dupa mine. Victoria impotriva lui Rafael in ultima noastra intalnire a anului a fost fantastica". Victoria din finala i-a rotunjit lui Federer conturile cu inca 1.520.000 de dolari, elevetianul devenind primul jucator care castiga peste opt milioane de dolari intr-un singur sezon, mai exact 8.343.885 de dolari.

In finala de dublu, perechea Bjorkman/Mirnii, clasata pe pozitia a doua in clasamentul mondial inaintea Masters-ului de la Shanghai, a reusit sa invinga cu scorul de 6-2, 6-4 perechea Knowles/Nestor, clasata pe locul al treilea in lume. Astfel, Jonas Bjorkman si Max Mirnii reusesc sa castige al patrulea Masters al anului, dupa cele de la Cincinnati, Miami, Monte Carlo, cei doi reusind sa se impuna si la Rolland Garros.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.