Antrenorul Stelei de la Sevilla, Emerich Jenei, si fostul mare portar al ros-albastrilor, Helmuth Duckadam, ar merge pe mina lui Carlos in meciul de pe Bernabeu, contra lui Real Madrid. Atuul lusitanului in lupta cu Cernea pentru titularizare este, in opinia celor doi, experienta superioara. Cei doi mizeaza pe inspiratia lui Olaroiu.

Emerich Jenei si Helmuth Duckadam. Antrenorul si eroul ros-albastrilor in legendara finala de la Sevilla 1986, cind Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Ambii l-ar alege pe portughezul Carlos in partida de miine seara, de pe "Santiago Bernabeu", contra lui Real Madrid.

"Eu, unul, as merge pe mina lui Carlos. Chiar daca a gresit, are jocuri in picioare, pe cind Cernea a evoluat putin, iar la un meci de un asemenea nivel va avea emotii mari, care ar putea fi negative. Eu i-as mai da o sansa lui Carlos, care cred ca vrea sa dovedeasca ca valoarea sa nu este aceea din ultimele meciuri", a declarat portarul care a adus Stelei cel mai important trofeu din istoria clubului, aparind patru penalty-uri in celebra finala jucata contra Barcelonei.

Totusi, Duckadam a recunoscut ca se bazeaza pe inspirat ia antrenorului Cosmin Olaroiu. Si Emerich Jenei spune ca experienta superioara a goalkeeper- ului nascut in Congo il recomanda pe acesta ca principala optiune pentru postul de titular, in marele meci de miine: "Desi l-am criticat si este un mic gafeur, are experienta mai mare decit Cernea, care a aparat doar in citeva meciuri. Sigur, daca va fi titular Cernea, sa dea Domnul sa apere bine! Logic vorbind, o fi facut Carlos gafe, dar a mai si aparat. Sa nu uitam ca a salvat echipa in meciul cu belgienii de la Standard Liege".

Nea Imi nu pune toata presiunea pe umerii portarului, care va apara din primul minut, ci si pe cei ai omului care va lua aceasta hotarire: "Cosmin Ola- roiu este cel care trebuie sa ia cea mai buna decizie".

EMERICH JENEI: "Jocul echipei poate rezolva minunea de care vorbea Gigi Becali. Sa nu astepte miracole, ci sa faca un joc bun. Nici o formatie nu este invincibila, deci nici Real, insa acum diferenta dintre cele doua echipe este prea mare"


Despre autor:

Sursa: Cotidianul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.