Partida de la Iasi, dintre Poli si Rapid, incepuse inca de acum cateva zile, cand oficialii Iasiului i-au acuzat de rea-vointa pe cei ai vicecampioanei, acestia din urma nedorind amanarea partidei. Cum nici antrenorii celor doua echipe nu s-au lasat mai prejos, existau toate premisele pentru o disputa aprinsa.
Rapidul a incercat sa-si impuna jocul inca din primele minute, insa elevii lui Ionut Popa s-au aparat exact, iar varfurile "alb-visiniilor", Zicu si Buga, au fost, din nou, neinspiati si stersi. Viorel Moldovan nu a jucat decat din a doua repriza, acesta avand probleme la spate, in partida cu PSG de joi el evoluand cu infiltratii si cu un brau special.
Gazdele nu au refuzat jocul, dar au jucat fara sa riste prea mult, in timp ce Rapidul, in ciuda numeroaselor oportunitati, s-a lovit de darza aparare a lui Poli si de excelenta prestatie a portarului Branet. Chiar daca dupa intrarea lui Moldovan, oaspetii au fost mai prezenti in atac, dominarea acestora a fost intrerupta in dese randuri de contraatacurile periculoase ale elevilor lui Popa, asemanarea cu jocul de joi, din Cupa UEFA, fiind deseori izbitoare, mai ales ca scor: 0-0.
Rapidul se afla pe locul 5, distanta fata de Dinamo fiind astronomica: 16 puncte.
Despre autor:
Sursa: Curentul.ro
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro