Atacantul formatiei Real Madrid, Ronaldo, nu va putea sa se antreneze timp de aproximativ trei saptamani din cauza unei operatii pe care a suferit-o in Brazilia. "Operatia a fost un succes si credem ca va putea sa se intoarca la treaba dupa o perioada de aproximativ trei saptamani", a declarat medicul gruparii spaniole, Alfonso del Corral. Acesta a supervizat interventia chirurgicala la care a fost supus Ronaldo, la spitalul Pasteur, din Rio de Janeiro, si care a durat o ora si 15 minute.

Medicul selectionatei Braziliei, Jose Luiz Runco, a fost si el prezent la spitalul din capitala sud-americana, insa crede ca starul brazilian va avea nevoie de patru saptamani pentru a putea sa inceapa pregatirile. "Ronaldo, care suferea de opt luni de o calcifiere a tibiei, va trebui sa petreaca patru saptamani fara sa atinga mingea si mai ales sa se odihneasca pana la cicatrizarea care necesita intre 10 si 15 zile", a spus Runco.

Potrivit cotidianului spaniol "El Mundo", dupa ce se va recupera, Ronaldo ar putea ateriza in curtea formatiei engleze Manchester United, in schimbul atacantului olandez Ruud van Nisterlooy care este pe punctul de a semna cu Real Madrid.

Se pare ca brazilianul nu este pe placul noului antrenor al madrilenilor, Fabio Capello, si il doreste foarte mult pe atacantul olandez la echipa. Valoarea lui Nisterlooy este estimata la 15 milioane de euro si ar putea fi inlocuit cu Ronaldo.

Atacantul brazilian a fost indelung criticat, inainte de Cupa Mondiala din Germania, pentru faptul ca este prea gras pentru a mai putea juca fotbal la nivel inalt, insa evolutia sa a contrazis toate aceste zvonuri.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.