Singura romanca prezenta pe tabloul de simplu de la Roland Garros, Anda Perianu, a reusit cea mai buna performanta din cariera dupa ce s-a calificat in turul secund al Grand Slam-ului parizian. La capatul unui meci care a durat 80 de minute, braileanca a scos-o din competitie de favorita nr. 28, cehoaica Lucie Safarova, in fata careia s-a impus cu 6-1, 7-6.
"Inca nu realizez ca sunt in turul 2. Am inceput sa joc la turnee WTA abia din septembrie anul trecut si am castigat o singura partida, iar acum am castigat 4 meciuri la rand la Roland Garros! E incredibil! Nu ca nu as fi avut incredere in mine, dar n-am crezut ca se poate intampla atat de devreme, e primul meu Roland Garros si al doilea turneu de Grand Slam. Primul meu turneu de Grand Slam a fost in Australia. Acolo am fost putin luata de val, nu prea intelegeam ce se intampla. Am pierdut in primul tur al calificarilor", a afirmat Anda.
Desi a dat piept cu o jucatoare aflata intre cele mai bune 30 din lume, romanca nu s-a lasat intimidata, din contra. "Stii cum e: cand intalnesti adversari de valoare, joci si tu mai bine. Am evoluat mai bine decat in meciurile din calificari, aceasta victorie imi da multa incredere in mine. Faptul ca era atat de bine clasata m-a motivat si mai tare. Am jucat agresiv, peste jocul meu obisnuit si am reusit sa pun in aplicare ceea ce am gandit. In primele game-uri, mi-am dat seama ca nu are 3 maini si 3 picioare, ca sunt acolo, langa ea, ca trebuie doar sa ma concentrez si sa imi fac jocul", povesteste Anda.
Despre autor:
Sursa: Libertatea
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Sărindarele din Postul Mare: Când se fac, cum se scriu pomelnicele și când se...
Sursa: garbo.ro
-
Andreea Esca spune sincer de ce nu și-a pensat niciodată sprâncenele: E...
Sursa: kudika.ro