Desi la un moment dat au lasat-o "moarta", oficialii clubului Dinamo au anuntat ieri ca se vor adresa Comisiei de Apel, atacand astfel decizia luata de membrii biroului de Disciplina, care au hotarat ca, pe langa amenda de 30.000 de franci elvetieni, echipa din Sos. Stefan cel Mare sa joace fara spectatori partida din "Groapa", cu FC National (ultima sustinuta acasa in acest campionat).

"Este o decizie barbara, chiar daca masura isi gaseste in mod fortat o justificare printre paragrafele regulamentelor. Asta nu inseamna ca incurajam manifestarile cu comportament rasist, dar consideram ca este inacceptabila masura luata la nivel global. Daca in celelalte cazuri in care Dinamo a jucat cu portile inchise au existat incidente incontestabile, la Mioveni au fost doar cateva voci izolate ale unor spectatori. Sa nu se uite ca incidentul de la Saftica, din toamna trecuta, in care a fost implicat jucatorul Mariko Daouda, a fost dezaprobat de echipa, de antrenori si de conducerea clubului nostru. Mai mult, adevaratii suporteri dinamovisti l-au sprijinit pe Daouda, care a continuat sa joace sub culorile alb-rosii", a declarat presedintele Nicolae Badea, convins ca hotararea luata de Comisia de Disciplina "nu face decat sa inhibe cel mai popular sport din lume".

In plus, oficialul "cainilor" l-a dat ca exemplu si pe ex-dinamovistul de culoare Seydou Pape Diop, perferat al suporterilor in urma cu cativa ani. "La fiecare atingere a balonului tot stadionul striga numele lui Pape Diop, asa ca nu poate fi vorba de manifestari cu caracter rasist. Masura Comisiei devine discriminatorie fata de marea masa a iubitorilor fotbalului, fata de jucatori si fata de cei ce sustin acest sport", a mai declarat Badea pe site-ul oficial al clubului, acelasi conducator precizand ca "un respect trebuie sa-l avem si pentru Florentin Petre, care, dupa 18 ani de cariera in Stefan cel Mare, se afla probabil la ultimul meci pentru Dinamo in fata propriilor suporteri".


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.