Steaua a aratat, ieri, ca este pregatita pentru orice inaintea dublei cu Valencia. Jucand in Cipru cu sarbii de la FC Zemun, stelistii lui Walter Zenga au fost invinsi cu 0-1 (0-1), dar nu s-au lasat mai prejos, incingand cu adversarii lor o bataie generala la finalul partidei din care nu se stie cine a iesit invingator...
Zenga a inceput meciul cu Tudor - Keca, Baciu, Curt, Nesu - Nicolita, Pitu, Lovin, Bostina - Andrei Cristea, Dinita, o formula de echipa schimbata atat din punctul de vedere al asezarii din teren, cat si al jucatorilor folositi. Steaua ar fi putut deschide scorul prin Bostina, in minutul 23, dar acesta a ratat un penalty scos de Dinita. Peste numai opt minute, Zemun a beneficiat de un alt penalty la un fault al lui Nesu, Milijas reusind sa marcheze singurul gol al jocului. Dupa pauza, Zenga i-a introdus in teren pe Ogararu, Petre Marin, Radoi, Paraschiv, Ghionea, Dica, Neaga, Oprita si Ciocoiu, adica formula de baza - mai putin Dorinel Munteanu, invoit -, dar nu a reusit sa egaleze.

Poli, departe de ambitii

Pana la omogenizarea noii echipe mai e mult timp, asa ca Poli Timisoara s-a multumit cu un egal, 2-2 (0-2) in primul amical al anului sustinut cu elvetienii de la FC Sion. Cosmin Olaroiu i-a trimis initial pe teren pe M. Popa - A. Dumitru, Canu, I. Voicu, Balace - M. Constantinescu, Naidin, R. Stancu, Paleacu - Caramarin, M. Oprea. La pauza era, insa, 2-0 pentru Sion in urma unor grave greseli de aparare ale lui Poli. Cu totul alta a fost echipa in partea a doua: Grigore - Rus, Batranu, Angheluta, Poenaru - Balauru, Velcea, R. Ciobanu, Coman - Bad, Silvasan. In minutul 58, Coman a marcat primul sau gol pentru Poli cu un lob superb de la 18 metri, iar cu doua minute inainte de final a egalat Silvasan.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.