Meciul cu Gloria a fost un excelent prilej pentru Dinamo de a-si etala in fata tribunelor aproape pustii toata "goliciunea". Victoria "clara" cu 3-1 nu a insemnat nimic, din moment ce adversarii le-au facut cadou gazdelor un gol si au stat cuminti la revenirea de la cabine.

Dupa o intreaga prima repriza in care cuvantul "penibil" e prea bland pentru a caracteriza evolutia dinamovistilor, bistritenilor li s-a facut mila de "martirii" lui Florin Marin, oferindu-le cadou un gol "de moral". De aici incolo, oaspetii nu au mai existat decat fizic pe teren, lasandu-i pe bucuresteni sa se desprinda lejer la un 3-0 sec. Golul lui Tarnavean din prelungirile meciului a avut doar darul de a strange scorul. Ce era de demonstrat fusese demonstrat: Gloria i-a tinut artificial in viata pe jucatorii "alb-rosii"!

"Am obtinut o victorie meritata. Pana am inscris, Bistrita ne-a facut sa suferim. A fost o victorie grea, obtinuta in conditii grele", a bravat, dupa meci, tehnicianul gazdelor, Florin Marin. De partea cealalta, Sabau, antrenor aflat in carti pentru a prelua pe Dinamo din vara, a precizat: "Din pacate, am gresit la primul gol si apoi totul a fost o simpla formalitate pentru Dinamo.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.