Sute de suporteri giulesteni au fost alaturi de fotbalistii rapidisti, urmarind impreuna in direct tragerea la sorti de la Eindhoven. Cu o ora inaintea inceperii tragerii la sorti de la Eindhoven, parcarile centrului comercial Carrefour Orhideea au devenit neincapatoare.

Sute de sustinatori ai echipei de sub Podul Grant s-au fotografiat si au schimbat amabilitati cu favoritii lor, dupa care alaiul s-a indreptat catre reprezentanta Altex.

Fotbalistii giulesteni au cantat si au scandat impreuna cu suporterii impotriva rivalelor Steaua si Dinamo. "Sa moara Borcea de suparare, Rapid si Steaua in semifinale!", razbateau glasurile fanilor, in vreme ce mai multi elevi de-ai lui Razvan Lucescu implorau Divinitatea, alaturi de patronul George Copos, ca sortii sa nu le scoata Steaua in cale. "Sincer, nu imi doresc sa picam cu Steaua. Cu oricine, numai cu ei nu!" a declarat boss-ul giulestean, completat de portarul Danut Coman (foto jos, alaturi de Viorel Moldovan): "Mi-as dori cu Basel, in nici un caz cu echipa din Ghencea. Cu ei as vrea sa joc in finala!".

Buna dispozitie a giulestenilor se risipea o data cu apropierea orei de transmisie a tragerii la sorti, emotiile facandu-si loc in privirile si in gesturile fotbalistilor. Exceptie a facut secundul Marian Rada. "Ca niciodata, chiar nu am nici o preferinta in ceea ce priveste viitorul adversar", a spus antrenorul in vreme ce elevii sai isi ocupau locurile pentru a urmari tragerea la sorti.

Momentul in care a fost anuntat urmatorul adversar, Steaua, fotbalisti si suporteri deopotriva au ramas fara grai. Asta doar pret de cateva secunde pana cand suporterii prezenti s-au dezmeticit si au inceput sa scandeze cu inversunare impotriva dusmanilor din Ghencea.

Universitatea Craiova, ultima semifinalista a Cupei UEFA din Romania

Singura echipa din Romania care a obtinut, pana in prezent, calificarea in careul de asi ai UEFA a fost Universitatea Craiova, in sezonul 1982-1983. in urma cu 23 de ani, stiinta a ratat ultimul act al competitiei, dupa un 0-0 la Lisabona pe "Stadio da Luz" si 1-1 pe "Ion Oblemenco", 20 aprilie 1983, in fata Benficai. Pentru olteni, unicul gol al semifinalei a fost reusit de Ilie Balaci. Printre victimele oltenilor s-au numarat formatii celebre din Europa precum AC Fiorentina, Shamrock Rovers, Bordeaux si Kaiserslautern.


Despre autor:

ProSport

Sursa: ProSport


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.