Poli a trecut o data cu preluarea de catre Balkan Petroleum in randul echipelor care rasplatesc serios jucatorii. Adesea noii patroni au parut chiar a azvarli cu banii. Dupa esecul din Cupa Romaniei lucrurile s-au schimbat insa.
Conducatorii au fost foarte afectati de ratarea principalului obiectiv care ar fi dus mult mai usor echipa in cupele europene. "Avem jucatori care confunda Timisoara cu un sanatoriu, o institutie de binefacere, la care sa-si trateze problemele fizice si psihice", a spus presedintele Marian Iancu. Daca in timpul iernii efectul va fi scoaterea unor jucatori din lot, decizia imediata este cea a blocarii platilor.
Astfel, alb-violetii nu rateaza doar cei 2.000 de dolari promisi pentru calificarea in semifinalele Cupei Romaniei. Acestia ar fi venit la pachet cu alti 6.000 care li se cuveneau pentru primele doua victorii cu Hagi la timona: 2.000 acasa cu Pandurii, respectiv 4.000 pentru cele trei puncte de la Galati. Fotbalistii se vad astfel fara 8.000 de dolari in buzunare, pe care i-ar fi putut obtine foarte usor. Mai mult, surse din cadrul clubului au lasat sa se inteleaga ca si plata ratelor contractuale ar putea intarzia, nu din cauza lipsei lichiditatilor, ci doar pentru a sanctiona esecul echipei!
Despre autor:

Sursa: ProSport
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
#NOHACK Expert Talks - datele noastre ajung online și antrenează AI-ul
Sursa: start-up.ro
-
Numerologie: APRILIE 2023 – O lună extraordinară pentru a ne echilibra...
Sursa: garbo.ro
-
Atu Tech, investiții de 1,2 milioane de euro în noua gamă de produse de...
Sursa: retail.ro
-
Test de inteligenta: Stii raspunsurile la aceste ghicitori grele?
Sursa: kudika.ro
-
ANAF i-a vândut Mercedesul Elenei Udrea. A scos mai puțini bani decât se aștepta
Sursa: wall-street.ro
-
Eleni Skoura, ING Bank, despre generații și lifestyle banking
Sursa: futurebanking.ro