Asociatia Presei Sportive a decernat , miercuri, premiile pe anul 2005

La 125 de ani de la aparitia primului ziar de sport din Romania, jurnalistii si sportivi s-au reunit pentru a-i felicita pe cei care au excelat in aceste domenii. Au fost premiati si sportivii cu handicap, persoane mai putin mediatizate, dar care au castigat pe langa medalii si respectul semenilor pentru vointa de fier, prin care au depasit obstacolele vietii. Un moment deosebit l-a constituit omagiul adus marelui baschetbalist Toni Alexe, care a trecut in nefiinta, dupa un tragic accident de circulatie la inceputul anului. Catalin Burlacu (fostul sau coleg de la Asesoft) si Alexandru Iacobescu( patronul aceluiasi club) au primit din partea organizatorilor o Cupa, in onoarea lui Toni Alexe.

Cel mai bun fotbalist a fost desemnat Adrian Mutu, care a fost urmat in clasament de Dorinel Munteanu si Mirel Radoi. Premiul pentru "Sportivul anului" i-a revenit campionului mondial la scrima, Mihai Covaliu. Mircea Lucescu a castigat in mod asteptat premiul pentru antrenorul anului, dar nu a fost prezent la festivitate, lucru .

Alte personalitati premiate au fost Marian Dragulescu(campion mondial la gimnastica) si Vlad Hagiu (tehnicianul echipei nationale de polo care a ocupat un prestigios loc 6 la mondiale). Performantele obtinute de Steaua, Dinamo si Rapid, in cupele europene, nu au trecut neobservate. Florentin Petre , din partea clubului Dinamo, si Gigi Becali au primit Cupe onorifice pentru activitatea celor doua cluburi. Ocupati cu meciul din Cupa Romaniei, cu Poli Iasi, nici un reprezentant al Rapidului nu a fost prezent la festivitate.

Patronul Stelei, Gigi Becali, a oferit un adevarat show, monopolizand minute in sir microfonul si atentia auditoriului. Latifundiarul din Pipera a precizat ca acest premiu este o consecinta a realizarilor sale la clubul din Ghencea si a subliniat faptul ca in viitor doreste sa-si imbunatateasca relatia cu mass-media sportiva: "Am spus multe lucruri urate dealungul timpului. Acum am experienta si nu mai sar in sus la jiginirile care mi s-au adresat uneori. Faptele mele i-au determinat pe jurnalisti sa-si schimbe atitudinea fata de mine. Aceasta Cupa este simbolul muncii mele si s-a dovedit ca Becali face ceea ce zice". Spre finalul reunirii, au urcat pe scena presedintele Cluburilor Sportiv Steaua, George Boroi, si omologul sau de la Dinamo, chestorul Marcel Popescu. Cei doi vechi amici, s-au felicitat reciproc si au demonstrat tuturor ca rivalitatea poate fi depasita prin fair-play si o mai buna intelegere a acestui fenomen social, numit sport.


Despre autor:

Saptamana Finaciara

Sursa: Saptamana Finaciara


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.