Maratonistul Andrei Rosu a intrat in Cartea Recordurilor, performanta sa de a alerga "7 maratoane si 7 ultramaratoane pe 7 continente", fiind omologata marti de World Records Academy.

In ultimii doi ani, Andrei Rosu a reusit o performanta de exceptie, alergand la Polul Nord, la maratonul Australiei, la Eurasia Marathon, Antarctica Ice Marathon, Maratonul Sahara, Everest Marathon, dar si in curse din Noua Zeelanda si Brazilia. In ultima cursa, cea din Brazilia, Andrei Rosu a incheiat in 5 ore si 22 de minute.

"Imi place sa am visuri mari si sa le planific in detaliu. Visez sa urc pe Everest si sa parcurg Africa pe bicicleta. Si sa navighez in jurul lumii. Si sa survolez Asia intr-un balon. Si multe alte aventuri..."
, a spus Andrei, declaratia sa fiind citata de site-ul World Records Academy, scrie MEDIAFAX.

Brasoveanul Andrei Rosu a mai aparut in Guiness Book, in 2010, dupa ce a fost primul care a batut tobele la Polul Nord, unde a alergat in primul maraton din viata sa. Andrei a reusit sa parcurga cele 14 curse pe cele 7 continente in 582 de zile, fata de 730 (doi ani), cat punea conditie Cartea Recordurilor.

Economist de profesie, brasoveanul Andrei Rosu este implicat activ in numeroase campanii sociale, inclusiv de strangere de fonduri, donand jumatate din veniturile sale unor fundatii caritabile.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.