Scandalul drepturilor tv se muta in hochei, cluburile ridicind crosele impotriva conducerii federatiei pentru a negocia singure cu televiziunile, inclusiv pentru spatiul publicitar de pe mantinela

Dintre programele de divertisment, statisticile arata ca sportul face ratinguri si aduce bani buni din publicitate, astfel ca investitiile in astfel de transmisiuni rareori s-au dovedit neprofitabile. Ieri a inceput o noua editie a campionatului national de hochei pe gheata, fara ca federatia si cluburile, dupa modelul patentat cu strigaturi la fotbal, sa ajunga la o intelegere cu privire la administrarea drepturilor TV. Sezonul regulat se va incheia pe 22 ianuarie, derby-ul dintre principalele contracandidate la titlu, SC Miercurea-Ciuc (de opt ori cistigatoare) si Steaua Bucuresti (detinatoarea a 39 de trofee) fiind programat pe 18-19 noiembrie, in ultima etapa a turului.

Cirlan: "Legea e de partea noastra"

"Am fost ocupati cu meciurile din Cupa Continentala si nu am mai avut timp si de aceasta problema, care trebuie lamurita in perioada urmatoare. Nu am primit inca nici un raspuns oficial de la Federatie. Am avut o intilnire cu domnul Negoita, caruia i-am promis o anumita schema de impartire a sumelor din drepturile de televizare. Nu este vorba de 70-30%, asa cum a aparut, ci se poate ajunge chiar la un 50-50%. Deocamdata, legea ne da dreptul sa negociem individual drepturile de imagine. Pina in prezent, nu am concesionat acest drept si, din cite stiu eu, nici HC Miercurea-Ciuc sau un alt club nu a facut acest lucru, astfel ca Federatia nu are dreptul sa semneze in numele nostru nici un fel de contract", ne-a declarat Cristian Cirlan, presedintele sectiei de hochei a clubului Steaua.

Kurko: "Noi alergam dupa televiziuni, nu invers"

In completare, patronul clubului HC Miercurea-Ciuc, Janos Kurko, care este totodata si vicepresedinte al federatiei de profil, a declarat ca se preconizeaza ca toate cluburile de hochei pe gheata din campionatul national sa participe, in mod direct, la negocierile cu posturile de televiziune care intentioneaza sa transmita partide de hochei. "Noi, impreuna cu clubul Steaua, am sustinut ideea ca si cluburile trebuie sa fie implicate direct in negocierile privind drepturile de televizare a meciurilor. Federatia si postul TV Sport au acceptat conditiile noastre si nu ne mai facem probleme. Nu am avut pretentia ca FRHG sa nu fie deloc implicata in negocieri, ci am stabilit ca reprezentantii cluburilor de hochei sa participe direct la masa negocierilor. Pina acum, cluburile nu aveau nici un cuvint de spus, ele trebuiau sa accepte termenii negociati doar de FRHG. Dar daca stau si ma gindesc bine, nivelul hocheiului pe gheata nu e atit de dezvoltat la noi, incit problema negocierilor drepturilor TV sa fie un lucru extrem de important. Pina una-alta, noi alergam dupa televiziuni, nu alearga televiziunile dupa noi", ne-a declarat Janos Kurko.

Negoita: "Spatiul publicitar era problema"

Presedintele Federatiei Romane de Hochei pe Gheata, Marian Negoita, sustine ca deja exista un contract negociat cu TV Sport, in urma caruia se vor transmite noua meciuri in sezonul regulat si mult mai multe in play-off, cind incep meciurile mai tari. "Asa cum este normal, federatia negociaza. Avem un acord mutual cu cluburile pentru spatiul publicitar de pe mantinela, pentru ca, de fapt, aici au fost asa-zisele neintelegeri, nu pe drepturile TV. Sa speram ca acordul o sa multumeasca pe toata lumea in privinta spatiului publicitar", ne-a declarat presedintele FRHG, Marian Negoita.

Nici un leu incasat la Miercurea-Ciuc

Acesta a mai precizat ca, pentru anul trecut, HC Miercurea-Ciuc nu a primit din drepturile de televizare a meciurilor nici un leu, dar asta in conditiile in care nici FRHG nu a incasat vreun ban. "Eu, de exemplu, nici nu am cerut bani, eu sint multumit deocamdata ca, prin meciurile televizate, hocheiul este scos din anonimat, oamenii se uita la meciuri si toata lumea este multumita", a mai spus patronul lui HC Miercurea-Ciuc, Janos Kurko.

Fotbalul cistiga 28.193.843 de dolari

In fotbal, cluburile si-au delegat drepturile de negociere catre Liga Profesionsita de Fotbal, care a incheiat un contract valabil pentru urmatoarele patru editii de campionat cu firma Telesport. Pentru a nu intra in colimatorul Consiliului Concurentei, Telesport a cesionat, la rindul sau, drepturi de transmitere a partidelor din Divizia A catre alte televiziuni. Valoarea contractului este de 28.193.843 de dolari, inclusiv TVA, media anuala de plata fiind de sapte milioane de dolari.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.