Nationala de handbal feminin a Romaniei a invins reprezentativa Danemarcei, scor 16-15 (9-7), in finala mica a Campionatului European, ocupand astfel locul trei si castigand medaliile de bronz.
Sambata, echipa feminina de handbal a Romaniei a fost la un pas de marele vis. Romancele au ratat o calificare istorica in finala campionatului european de handbal si au pierdut dramatic semifinala cu Suedia, scor 23-25.

Dupa 10 minute din meci, Romania conducea cu 3-1, intr-un debut plin de duritati din partea nordicelor, sustinute la fiecare actiune de peste 7500 de fani. Danemarca a egalat rapid si a preluat conducerea, 4-3, dupa doua contraatacuri ale extremei Norgaard, dar si cateva ratari ale tricolorelor, scrie MEDIAFAX.

Timp de 7 minute, Romania nu a inscris, Ardean-Elisei avand apoi o reusita pe contraatac, 5-4 (min. 17), dupa care Neagu a adus egalarea, de la 7 metri, 5-5 (min. 19). Tot ea a marcat spectaculos, cu 8 minute inaintea pauzei, aducand Romania in avantaj, 7-6, pe care l-a marit, de la 7 metri, 8-6 (min. 24). Antrenorul Pytlick a cerut urgent time-out, urland la jucatoarele sale, lucru putin obisnuit in handbalul nordic.

Micuta galeriei a Romaniei a incercat sa se faca auzita, dar a fost huiduita rapid si redusa la tacere de fanii danezi, altadata plini de fair-play. Geiger a marcat pentru 9-6 (min. 25), iar la pauza, tabela arata 9-7, in favoarea fetelor noastre. In ultimul minut, portarul Talida Tolnai, care avea deja 11 interventii, a fost lovita violent in figura, de mingea aruncata de extrema Aaen, avand nevoie de ingrijiri medicale.

Tolnai a continuat interventiile miraculoase si in repriza secunda, iar in atac a aparut si zambetul pe fetele handbalistelor Romaniei, 9-11 (min. 37). Rikke Skov a jucat "criminal" in aparare, cu lovituri la fata si chiar la gat, dar nu a primit nici macar un cartonas galben din partea arbitrelor franceze Charlotte si Julie Bonaventura. Romania a pierdut patru mingi consecutive, dar nici danezele nu au stralucit, diferenta in favoarea tricolorelor fiind pastrata, 10-13 (min. 47).

Citeste si:
OMS cere țărilor dezvoltate să aloce bani pentru combaterea COVID-19
OMS cere țărilor dezvoltate...

Nordicele au ripostat insa in urmatorul minut, cu doua goluri consecutive, 12-13, iar tensiunea a inceput sa atinga cote din ce in ce mai mari. Nechita a marcat pentru 12-14 (min. 52), dupa o pasa de exceptie a Cristinei Neagu, care a inscris si ea, 13-15, cand mai erau 7 minute. Stanca a scos un 7 metri providential, dar Neagu a ratat, marind si mai mult tensiunea din sala de la Herning. Pytlick a cerut un ultim time-out, cu sase minute inaintea finalului, dar Dalby a pierdut atacul, la revenirea pe teren, la fel si Ardean-Elisei.

Nechita a inscris pe contraatac ulterior, 13-16 (min. 55), iar pe banca Romaniei, jucatoarele abia isi mai puteau tine emotiile. Bradeanu a tintit bara (min. 57), Dalby a redus, 14-16, a urmat un fault in atac al Romaniei, iar Danemarca a redus si mai mult, 15-16 (min. 58). Radu Voina a cerut si el time-out. "Doua minute mai avem fetelor si avem medalie", s-au incurajat jucatoarele, dar Geiger a tras in bara la revenirea pe teren (min. 60).

Citeste si:
Mesajul Vioricai Dancila dupa ce Romania U21 s-a calificat in...
Mesajul Vioricai Dancila dupa...

Tolnai a aparat in fata lui Skov, iar Romania a avut ultimul atac, dar nu a mai tras la poarta, castigand incredibil, cu 16-15, dupa o drama rar intalnita. Tricolorele nu au mai putut fi oprite din plans, Cristina Neagu oferind imaginea zilei, in bratele antrenorului Radu Voina.

Marcatoare:

  • Danemarca - Skov 4 goluri, Norgaard 4, Thorsgaard 2, Kristensen 1, Kviesgaard 1, Dalby 1, Moller 1, Jorgensen 1.
  • Romania - Neagu 6 goluri, Nechita 4, Stanca 2, Ardean-Elisei 2, Geiger 1, Fiera 1.

Reprezentativa Romaniei a incheiat participarea la CE din Danemarca si Norvegia cu un bilant de cinci victorii si trei infrangeri. Tricolorele au invins Spania (30-26) si Serbia (40-28), in grupa preliminara A, Croatia (31-22) si Muntenegru (23-21), in grupa principala I, si Danemarca (16-15), in finala mica, dar a cedat in fata Danemarcei (22-25), in grupa A, a Rusiei (20-35), in grupa I, a Suediei (23-25), in semifinale.

Citeste si:
Handbal: România s-a calificat la Campionatul European - EHF EURO...
Handbal: România s-a...

La Campionatul Mondial din 2011 s-au calificat finalistele Norvegia si Suedia, plus medaliata cu bronz, Romania.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.