Inaugurarea Centrului de la Mogosoaia a fost facuta ieri cu fast, dar in absenta presedintelui Basescu si a premierului Tariceanu. Mircea Sandu miza pe o lovitura de imagine in perspectiva alegerilor din decembrie, dar efectul scontat nu s-a produs.

A doua "ctitorie" a FRF sub presedintia lui Mircea Sandu, Centrul National Mogosoaia, a fost inaugurata ieri cu fast, dar nu cu succesul scontat in secret de Mircea Sandu. Au lipsit toti "greii" din politica invitati de presedinte, mai putin George Copos. Sandu miza pe aparitia lui Basescu sau a lui Tariceanu, dar nici unul dintre acestia nu a binevoit sa bata drumul pina la Mogosoaia. Vicepremierul a venit in schimb, aratind ca sud-estul tarii: plouat dupa acel 5-2 de pomina al Rapidului si constient de faptul ca vremea buna ar putea sa revina de joi, cind in Giulesti ajunge Feyenoord.

Pina si Mitica Dragomir, sustinator al lui Mircea Sandu in multe momente grele, a intirziat la sindrofie. "Aici e de trait, bai frate!", a strigat cordial Mitica la intrarea in receptia hotelului. L-au aprobat pe tacute toti cei prezenti, preocupati in acelasi timp de Corleone, dar si de curcanii in aspic, somnii gatiti in sase feluri sau spriturile aduse in carafe aburite. Nasu’, om de lume, a gasit timp pentru fiecare. Lui Michel Platini i l-a prezentat pe "my son", a primit pupaturi de la presedintii de cluburi si a discutat amabil cu toata lumea.

Gasca lupilor tineri

Organizatorii au gasit o metoda originala pentru a marca inaugurarea edificiului: Mircea Sandu si Michel Platini au bombardat cu mingi de fotbal un panou de carton aflat la intrare, in loc de foarfeca fiind preferat sutul cu spitul. Platini, inainte sa traga, l-a vazut cu coada ochiului pe Hagi si l-a invitat sa bubuie si el o minge, moment in care fostul atacant Sandu a trecut printr-un moment mai dificil. De linga Hagi il cerceta cu ochi aspru - Gica Popescu, candidat inca neanuntat la presedintia FRF. Hagi (recent operat la genunchi) a declinat oferta, atitudine care l-a mentinut si pe Popescu la marginea careului propriu. Inaugurarea fiind realizata, lumea s-a napustit care pe unde in Centru. Hagi, Popescu, Andone, Prodan, Prunea sau Lacatus au fost vazuti mai tot timpul impreuna, in timp ce batrinii din FRF au stat si ei grupati. Daca stam bine sa ne gindim, pentru ei inaugurarea a fost un fel de lectie deschisa pe vremea lui Ceausescu sau un episod din "Aventurile familiei Vijelie". Pai nu asta fac ei intr-o zi normala de lucru la federatie, sprituri si gratare?!

Mircea Sandu la desert

Petrecerea s-a spart brusc, ultimul care a iesit in evidenta fiind Mircea Sandu. Dupa cum era normal, presedintele a tinut un spici decent, in care ne-a spus ca, daca va candida, o va face conform Statutului si ca nu vede in varianta colaborarii cu Gica Popescu la conducerea FRF o solutie viabila. Spre deosebire de Sandu, Michel Platini a fost un dragut nostalgic. "Fotbalul romanesc a fost deseori infratit cu cel francez. In 1930, echipele noastre reprezentative au mers pe acelasi vapor, "Conte Verde", pina in Uruguay. Mai apoi, in anii ’70, bazele fotbalului modern francez au fost puse de marele Stefan Covaci", a spus zimbind celebrul jucator, astazi unul dintre cei mai influenti oameni din fotbalul mondial.

Copos le-a multumit dinamovistilor

Dupa infringerea de duminica seara, patronul Rapidului a avut o atitudine bizara. El le-a multumit ieri lui Giovanni Becali si lui Ioan Andone, ultimului la Mogosoaia, pentru ca Dinamo s-ar fi oprit din marcat dupa ce a inscris cinci goluri. "Lasa, ca stiu eu", a insistat vicepremierul dupa ce Andone s-a jurat ca, daca ar fi putut, echipa lui ar mai marcat inca de cinci ori. Prietenia dintre antrenorul lui Dinamo si Razvan Lucescu este motivul pentru care Copos a banuit ca vicecampioana a avut mila pentru Rapid.

FRF ospateaza mai bine ca Liga

Aparitia Centrului de la Mogosoaia face o concurenta serioasa hotelului "Crystal Palace", proprietate a lui Dumitru Dragomir. Echipele din provincie care joaca in Capitala se cazau la hotelul lui Corleone contra unor sume care oscilau in jurul a 45 de euro camera dubla. Inainte de meciul cu FC National, Jiul Petrosani a locuit la hotelul din Mogosoaia cu 35 de euro dubla, plus 30 de euro pensiune completa.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.