Dinu Gheorghe si Paul Cazan regreta punctele pierdute in deplasare, iar Maldarasanu vrea sa-si incheie cariera cu un campionat castiga

Dinu Gheorghe, presedintele Rapidului, a declarat la petrecerea de sfarsit de an organizata de suporterii echipei, ca, in ciuda locului cinci pe care alb-visinii l-au ocupat la finalul turului, inca mai exista perspective serioase pentru castigarea titlului. "Avem nevoie in 2005 de liniste si rabdare, deoarece avem o echipa tanara, dar cu un moral scazut uneori. Asta s-a vazut si din punctele pierdute in deplasarile de la Bacau si Cluj, urmate apoi de victoriile in fata celor de la Steaua si Dinamo", a spus Dinu "Vama".

La randul sau, Marius Maldarasanu a declarat ca obiectivul fixat de conducerea gruparii de sub Podul Grant este realizabil. "Sunt de sapte ani la Rapid si stiu ce inseamna spiritul acestei echipe. Nu vreau sa plec de aici, dar am o varsta si vreau sa termin cu fotbalul cum trebuie. Asta inseamna un titlu de campion", a spus mijlocasul giulestean. Acesta a fost completat de Sumudica, fostul golgeter al Rapidului, care a fost unul dintre invitatii surpriza ai petrecerii. "Ma voi intoarce la Rapid cat de curand, dar pana atunci veti vedea cum acesti baieti minunati le vor inchide gura dinamovistilor si stelistilor. Rapid sigur se va bate pentru titlu", a afirmat fostul jucator rapidist, care a cantat alaturi de orchestra. Jocurile din deplasare, marea problema a Rapidului in tur, au fost scoase in evidenta de Paul Cazan, directorul sportiv al Rapidului mizand pentru returul campionatului pe ambitia lui Razvan

Lucescu. "Pentru a castiga titlul avem nevoie ca si in deplasare sa dam dovada de acelasi curaj ca in Giulesti. Avem doi antrenori tineri, care trebuie sa faca in asa fel incat echipa sa joace cu acelasi curaj si acasa si in deplasare, numai atunci Rapid va fi o forta", a punctat Cazan. In alta ordine de idei Gigi Corsicanu, liderul suporterilor giulesteni, a apreciat ca cea mai buna solutie pentru evitarea conflictelor cu jandarmii este indepartarea acestora din sectoarele rezervate galeriilor. "Nu cred ca este bine sa aderam la ceea ce spune Meme Stoica. Avem un standard si trebuie sa il mentinem. Noi am propus ca jandarmii sa nu mai aiba contact direct cu galeria, pentru ca de multe ori ei gresesc, la fel si noi si aceste greseli de multe ori nu ni le asumam. Asa ca ar fi bine ca sectoarele galeriilor sa fie pazite de firme de specialitate", a spus Corsicanu.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.